Pomelnice pentru un candidat

Să mai cerem chitanţă pentru încă o zi,

Ajutor de şomaj pentru morţi, pentru vii –

Să mai cerem o zi de trăit, pe-un înscris,

Tot  aici, pe pământ, chiar de nu-i paradis –

 

Să mai cerem ceva pentru prunci, şi părinţi,

Chiar de n-au atestat şi dovezi, că sunt sfinţi,

Să mai cerem ceva,  sănătate şi bani,

Să plătim în avans şi dobânda  pe ani –

 

Să  mai cerem ceva din putere, un pic,

Să mai facem un Rai, pe pământ, din nimic,

Să mai cerem ceva, să mai cerem mereu

Să ne –nveţe sa fim oameni buni, Dumnezeu –

 

Să ne-nveţe ce vrem să trăim Dumnezeu,

Să fim oameni, întâi, să fim oameni, mereu –

De la ce am  dorit de la ţipătul prim,

Până-n cer, şi pământ, numai oameni să fim –

 

 Să mai cerem ceva,  să platim chiar cu noi

Din eroarea de-a fi nişte simpli eroi

Ce iau ziua în piept, ca să ceara mereu

Să existe prin ei, zi de zi, Dumnezeu –

 

Să mai cerem ceva, poate mult, sau puţin,

 Fericire, nu plâns, bucurie, nu chin,

Să mai cerem o bună, nu o rea, dimineaţă,

Să mai cerem – tot bine, să mai cerem –  tot viaţă…

 

Să mai cerem să fii, ca să dai tuturor –

Să aprobi să raspundă pentru visele lor –

Să mai cerem  o zi, să mai cerem un ceas,

Să-mpărţim tuturor, de la noi, ce-a rămas…

 

Să mai cerem chitanţă pentru încă o zi,

Ajutor de şomaj pentru morţi, pentru vii –

Să mai cerem o zi de trăit, pe-un înscris,

Tot  aici, pe pământ, chiar de nu-i paradis –

 

14 noiembrie 2012

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.