Ultima scrisoare a Primului Ministru

La revedere, lume!
ca sa joace
elevii Romaniei – flori, pe scena –
In teatru, jocuri, coruri  si poeme,
pe cei ai lumii, ce ne-au dat un nume –
Am dat si eu, un semiton, anume –
Si au jucat, in mult prea simplul port,
Si-afara, si in salile de sport,
Incurajati sa urce, nu sa cada,
de-ai lor, de toti, copiii-n Daciada –
cand Tara Lumii e eterna pita,
macar copilaria fericita
se cade, s-a  cazut, de s-ar mai cade
s-o facem, pentru ei, mai cumsecade –
plecand de prin livezi cu poame goale,
Visezi de aur, pruncii tarii tale –
Eu vin, ei vin, si tu  – ii invelesti
In locul lui, cu lacrimi din povesti –
Si cresc, si cresc, saraca li se pare
Povestea unor vieti de munci amare,
In care, repetabila povara,
Le tot ramane-n  casa, doar o tara –
Si cine, stie, oare, mai departe,
prin ce erori de munca, si dreptate,
O Romanie-ntreaga avea parte,
Din prea putina dragoste, si carte,
De drept la viata, nu de drept la moarte –
Si-atunci, e timp sa intri-n inchisoare,
sa-ncerci instanta sa convingi, sa vada,
ca suntem inculpati pentru rabdare,
Si tot ce n-am convins din cer, sa cada –
Si daca – totusi – cerul ne da bombe.
Si daca – totusi – cerul da minciuna,
Sunt bucuros ca noi ii suntem plombe
Pamantului – sa fie Lumea, Buna.
va multumesc la toti, pentru durere.
va multumesc la toti, pentru speranta.
pentru eterna voastra doleanta
de-a da, mereu, si rar de tot, de-a cere –
Si nu uitati, adio nu exista,
pe lumea noastra, fosta socialista,
sau pe Lumina – vesela, sau trista –
Ci doar un omenesc: La revedere!
Excelentei Sale, Domnului Prim Ministru Stefan Andrei
1-2 septembrie 2014

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.