Te afli aici: Acasa » Cultura » Povestea locuintei unui poet

Povestea locuintei unui poet

Într-o bună zi, Dumnezeu a întâlnit un poet şi l-a întrebat:

–          Dacă ţi s-ar da cuvântul care deschide ochii, urechile, şi inimile, ce ai face?

–          Nu l-aş folosi, a răspuns poetul.

–          De ce?

–          Dacă ochii  nu învaţă să vadă, urechile, să audă, şi inimile, să cunoască, singure şi nesingure, de ce le-aş sili eu să o facă?

–          Nu ţi-ar fi milă de oameni?

–          Tocmai pentru că îmi este milă de ei, nu îi voi sili să vadă, să audă, şi să simtă ceea ce  nu vor.

–          Şi atunci, dacă refuzi să foloseşti cuvântul cel atotputernic, ce vei face?

–          Voi vorbi oamenilor cu cuvintele mele fără putere, până când voi ajunge, dacă voi ajunge vreodată, până la ochii, urechile, şi inimile lor. Eu, Doamne,  sunt doar un copist şi  – cu rindeaua creionului meu, şi a inimii mele dintre tâmple – un tâmplar şi în/tâmplar al cuvintelor care vin să mă înlocuiască…

Dumnezeu nu a zis nimic. Dar a lăsat să vină libere, din Copacul Universal, asupra bunului tâmplar,  sublimele esenţe şi energii de în/locuire.

26 octombrie 2012

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus