Povestea tanarului care compunea scrisori

 

A fost odata un tanar care compunea scrisori.

Scrisori care convingeau lucrurile sa  il ajute.

Ascultand scrisorile lui, lucrurile il ajutau.

Auzind de minunea cea fara seaman, fata cea mare a unui boier l-a invitat pe tanar in casa tatalui ei.

Batranul era inalt, voinic, avea  fata  galbena, pistruiata, si un par roscat, si cret.

l-a invitat pe tanar pe un scaun, si l-a intrebat:

–          Cum fac scrisorile tale, lucrurile sa te ajute?

–          Nu numai pe mine, inaltimea ta. Pe orice om il pot ajuta. Eu scriu scrisorile, si las numai niste spatii goale, care vor fi completate de omul care vrea sa faca ceva. Apoi omul sufla! Si scrisorile mele realizeaza indata tot ceea am scris eu, si a completat el,  sa faca.

–          De cati oameni este nevoie sa ridice o cladire?  A intrebat boierul.

–          De un singur om, si de scrisoarea mea pentru construit cladiri.

–          Dar un oras?

–          De 2-3 oameni, si de scrisoarea mea pentru ridicat orase.

–          Dar o lume?

–          Numai de mine, si de o alta scrisoare.

–          Si cat ma costa o scrisoare de-a dumitale? Intreba boierul.

–          Negociem, a raspuns tanarul.

 

Deodata, boierul  se crispa, si isi apasa pieptul cu amandoua mainile. Tragea cu greu aer in piept. Fata iesi din camera, strigand : repede! O infirmiera cu seringa! Tata are o criza de inima!

Tanarul il privea rece si distant. Boierul se ingalbenise de tot, in timp ce tanarul, flegmatic, se rotea in scaunul in care fusese poftit  sa sada, ba la stanga, ba la dreapta, pana cand bietul scaun se strica de tot.

–          Ai stricat scaunul, ii reprosa fata.

–          Nu este vina mea. Scaunul, daca era bun, rezista. Scaunul s-a rupt pentru ca nu este bun!

–          Nu mai putem discuta acum despre scrisori! Ii spuse fata, tanarului. Tata se simte rau. Vorbim alta data!

 

Tanarul iesi nervos. I se paruse ca batranul face pe bolnavul, ca sa scada pretul unei scrisori compuse de el.

Dupa cateva luni, tanarul era la teatru. In pauza, in foaier, il zari pe boier. Il vezi? Ii spuse un prieten. Da, il cunosc din vedere. Este boierul… Chiar el, ii spuse prietenul. El si cu oamenii lui au ridicat case pentru oamenii orasului. Au construit orase. Au ridicat, cu carca, o intreaga lume. Au fost, si au ramas, si protectori ai invatamantului, ai medicinii, si ai artelor…

Nu stiam, raspunse flegmatic tanarul scriitor. Acum sunt niste batrani actori. Viitorul apartine scrisorilor mele.

 

La scurt timp, fata cea mare a boierului, care completa spatiile goale ale scrisorilor vandute de tanar unui alt boier , i-a spus:

–          Te cheama tata. Iti cumpara scrisoarea  pentru construit lumea.

 

Tanarul s-a bucurat si a luat banii pentru scrisoarea noii lumi.

 

O lume in care nu era loc decat de tinerii zamislitori de scrisori, si oameni care sa  completeze spatiile lor goale, si in care nici batranul boier,  nici oamenii lui, nu mai aveau nici loc, nici rost.

 

 

8-9  aprilie 2013