Te afli aici: Acasa » Cultura » Pret de o tigara » De ce scriu literatură?

De ce scriu literatură?


De aproape 20 de ani, sunt întrebat, mereu, la intervale regulate, de ce scriu literatură. Într-atât de des, încât întrebarea devine plictisitoare. Dar nu este vorba, aici, despre plictisul meu. Din contră, la rându-mi, mă întreb de unde până unde o asemenea întrebare. Până acum, n-am auzit ca vreun pictor să fie întrebat de ce pictează, vreun muzician să fie întrebat de ce cântă sau de ce compune, un sculptor de ce sculptează, un regizor de ce face filme etc. În toate aceste ramuri ale artei, mai vechi sau mai noi, lucrurile par a fi evidente: există o utilitate. Nu însă şi în cazul literaturii.

Pe de altă parte, întrebarea pare a fi îndreptăţită din punctul de vedere al unuia care constată cât de păguboasă este, la urma urmei, meseria de scriitor. Fiindcă, dacă în cazul celorlalte arte, de bine, de rău, mai primeşti câte o comandă pentru un tablou, pentru un portret, un bust sau chiar eşti invitat să ţii un concert, în cadrul cutărei petreceri private sau oficiale, ori, în cel mai fericit caz, la o nuntă, în cazul literaturii eşti lăsat de izbelişte de un potenţial client direct. Nimeni nu vine la tine să te roage să dai un alt sfârşit romanului preferat, nici să scrii un roman despre dragostea lui neînţeleasă, nici să scrii, măcar, o poezie fetei dintr-a şasea, căreia el, băiatul, habar nu are ce să îi spună, pentru că habar nu are ce simte.

Cu alte cuvinte, cel care pune întrebarea nu o face, neapărat (de la caz la caz, să judecăm totuşi nuanţat) cu rea credinţă ori rea voinţă, ci pentru că, aparent, este îngrijorat de soarta ta: mai există, cu adevărat astăzi cineva care să se intereseze de ceea ce faci tu?

Mai întâi, vreau să remarc că, la o atare întrebare, interlocutorul se exclude din rândul cititorilor. Ceea ce nu îi face prea multă cinste. Dar să nu ne oprim la asemenea detalii, în cele din urmă nesemnificative. Problema de fond rămâne, indiferent dacă cel cu care te întreţii îţi merită sau nu salutul, aceeaşi.

Şi anume, lumea are impresia că, dacă din zece oameni pe care îi ştie un individ, unsprezece nu citesc, după terminarea liceului, decât numele magazinelor din mall-uri şi, cu toate acestea, au o viaţă, în accepţia curentă, decentă, nu văd de ce ar exista pe lumea asta cineva care să citească cu adevărat o carte. Ba, mai mult, elevi fiind, ei ştiu că şi majoritatea profesorilor o fac – trist, dar adevărat – cu neplăcere şi că, după doi trei ani, bibliografia lor se repetă invariabil de la o generaţie la alta (asta dacă nu au preluat-o de la propriii profesori). Şi atunci ce mai rămâne din întrebarea: De ce scrii literatură?

Probabil că aceşti oameni uită ceva. Şi anume că, în ciuda aparenţelor, nicio societate nu a fost prea generoasă cu scriitorii ei. Căci, pentru a citi o carte, nu este suficient să înţelegi literele de pe respectiva pagină, nu este suficient să fii alfabetizat. Trebuie să mai pricepi şi ce stă îndărătul acelor semne negre de pe hârtia albă. Nu cred că este nimeni atât de naiv, încât să creadă că Goethe discuta cu birjarul despre Faust, nici că Shakespeare era abordat de orice neguţător, să-l întrebe de soarta lui Macbeth, nici că Nietzsche purta cu credincioşii de duminică discuţii despre moartea lui Dumnezeu – şi acestea sunt doar câteva exemple.

Avem de-a face cu un adevăr pe care ar trebui să îl înţelegem, atunci când discutăm despre aparenta lipsă de cititori: în fiecare epocă au existat câţiva cititori care să înţeleagă literatura timpului lor; masa nu s-a interesat niciodată de literatură, după cum nici, neapărat, de pictură ori de sculptură (acestea însă, ca arte vizuale, au fost mai răsfăţate de soartă de-a lungul istoriei). Există, fireşte, şi excepţii. Dar fiind excepţii, nu fac obiectul acestor rânduri.

Cert este că, în ciuda faptului că „se ştie” că nu există cititori, apar pe piaţă tot mai mulţi scriitori, tot mai mulţi vor să îşi încerce norocul într-o meserie la prima vedere inutilă, lipsită de perspective, lipsită de glorie şi privită suspect de cei mai mulţi. Este un aparent paradox, este paradoxul celor care se obstinează să creadă în moartea literaturii. Literatura nu a murit şi nici nu va muri, indiferent dacă şi câţi o anunţă – la intervale regulate. Ea este cel puţin la fel de vie ca şi cei care i-au anunţat moartea în clipa în care îşi aşterneau cugetările pe hârtie.

În ce mă priveşte, cred că dacă, din o sută de indivizi, sunt măcar doi care citesc o carte din plăcere, societatea noastră îşi va urma nestingherită cursul de secole. Nu este nici bine, nici rău, este pur şi simplu o stare de fapt.

Cine nu vede că bunul nostru cultural este transmis prin literatură, cine nu vede că întreaga noastră cultură se bazează, la urma urmei, pe semne, acela nu înseamnă că nu a înţeles nimic. Ci, mai rău: acela trăieşte degeaba.

Comentarii (3)

  • Cati

    Eu una sincer inca nu-mi revin!
    – “indiferent daca cel cu care te intretii iti merita salutul” ?!
    – va comparati cu Goethe, Shakespeare, Nietzsche?
    Iar ca si concluzie, subliniati ca cine nu corespunde standardelor dvs. traieste degeaba?!
    D-le Dascalu, pana si birjarul pe care-l mentionati cu asemenea dispret, sau sudorul, maturatorul de strada, etc, toti acestia au si ei rolurile si locurile lor in societate.
    Ma bucur pt. dvs. ca sunteti “cult” sau “citit”, dar va spun sincer ca rar am vazut un articol care sa emane atata megalomanie. Spor la scris, desi m-ati determinat si pe mine sa ma intreb de ce naiba practicati acest sport, din moment ce aveti atata dispret pentru societate si viata in general. Numai bine.

  • Fredy

    Cati , nu va cunosc , dar cred ca trebuie sa fim mai putin suparati pe o interpretare nevinovata a faptelor legate de litaratura , de cultura in genere. Sunt sigur ca d-l Bogdan Dascalu a vrut sa aduca in fata ochilor nostri un fenomen inscuzabil , care de mai multi ani se adanceste si nu se rezolva prin slaba lecturare a cartilor mari , si prin firavul interes fata de valorile literaturii. Sarut mainile.

  • Lau

    Stimata doamna Cati, nici eu nu va cunosc, iar dupa cele citite nici nu mi-as dori 🙂
    Din pacate nu ati inteles nimic din acest articol, e foarte clar acest lucru.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus