Te afli aici: Acasa » Cultura » Pret de o tigara » Despre inteligenta

Despre inteligenta


În urmă cu aproximativ o lună, cândva, prin 12 noiembrie, un cercetător american făcea cunoscute rezultatele cercetărilor lui: omenirea se prosteşte. Sau, ca să spunem altfel, pentru cei cu urechea delicată, nivelul inteligenţei este în continuă scădere.

Cred că ar fi bine să ne oprim puţin asupra acestui fapt, care, la urma urmei, ar trebui să ne intereseze pe toţi – cel puţin n-ar trebui să zâmbim nătâng atunci când cineva ne anunţă că noi, cei de azi, suntem mai puţin deştepţi ca cei de ieri, şi că, totuşi o consolare!, suntem superiori generaţiilor viitoare.

Ce se întâmplă însă adesea este confuzia tehnologiei cu inteligenţa. Multă lume crede, greşit, că, dacă astăzi avem tehnologia evident superioară faţă, de pildă, de vânătorii epocii de bronz, înseamnă că suntem mai inteligenţi. De fapt, în mod logic, aşa ar suna. Doar că unii uită că nu ei sunt inventatorii tehnologiei de azi, uită că ei sunt nişte simpli utilizatori şi că majoritatea dintre noi abia s-ar descurca să folosească electro-casnicele din dotare fără instrucţiuni de utilizare. Ca sa nu mai vorbim că unii nu reuşesc nici măcar să asambleze un dulap.

Astfel că pariul pe care îl propune respectivul cercetător, anume faptul că un ins din epoca elină ar fi cel puţin la fel de inteligent ca şi unul de azi nici nu mai pare atât de ciudat.

Cum-necum, noi ne credem azi la apogeul civilizaţiei prin puţinele elemente ale speciei care au dus la aceasta. Noi nu putem cumpăra nici măcar un bilet pentru mijloacele de transport în comun. De pildă, iarna trecută, de voie, de nevoie, am vrut să cumpăr un bilet de metrou. Desigur, nu era o staţie tocmai centrală, dar ce are a face. Cobor, umilit de zăpada şi de frigul de afară, în subteran, cu gândul să profit de tehnologie. Când să mă duc la casa de bilete, un bodyguard, de altminteri amabil, nimic de zis, mă atenţionează că nu mai vinde nimeni bilete acolo. Păi, zic, şi atunci cum intru? Aaaa, răspunde el satisfăcut, avem un automat. Vroiam două călătorii, aveam zece lei. Când să introduc hârtia cu pricina, se apropie din nou conspirativ de mine şi-mi suflă în ureche: nu dă rest. Bine că mi-aţi spus, zic, atunci îmi schimbaţi Dvs.? Îl văd cum ia o atitudine băţoasă şi-mi trânteşte un „nu-i treaba mea să schimb banii” direct în nas, privind pe undeva peste creştetul meu. „Eu sunt şi aşa drăguţ, destul că vă atenţionez, dar asta e treaba de casier, şi, la urma urmei, de asta-i automatul ăsta aici”?. Bine, zic, şi ce fac atunci? „De unde să ştiu eu? Încercaţi să luaţi zece călătorii”, spune el într-un târziu, fiindu-i milă probabil de figura mea. Dar nu-mi trebuie zece călătorii, îi explic eu uşor iritat. „Aşa pierdeţi mai puţin”, îmi spune el, după care pleacă mai departe, să atenţioneze un alt călător care clănţănea, la fel ca şi mine mai devreme, pe la casa de bilete, că nu lucrează nimeni acolo.

Nu ştiu dacă, neapărat, nivelul de inteligenţă scade. Ce ştiu însă e că suntem trataţi ca atare, că omul începe să îşi folosească tot mai puţin creierul datorită „facilităţilor” epocii. Un alt exemplu este faptul că, în trecut, ştiam pe de rost o întreagă agendă telefonică. Azi, nici numărul propriu nu îl nimerim de multe ori. Avem mintea obosită cu atâtea lucruri nefolositoare, dar fără de care „nu putem”, încât nu mai avem nici timp, nici energie să înmagazinăm altceva.

Cum o fi, prost sau mai puţin prost, inteligent sau mai puţin inteligent, omul de azi este omul cu care avem zi de zi de-a face. Omul de azi suntem noi, fiecare dintre noi.

Lumea abia dacă mai are timp să citească o carte, dar are timp pentru televiziune, abia dacă mai iese la o plimbare în parc, dar mall-urile plesnesc din toate încheieturile, lumea abia dacă mai are timp să te întrebe ce faci, dar chat-urile virtuale nu duc lipsă de utilizatori. Lumea, aşa cum o ştiam noi din copilărie, s-a schimbat radical. Şi este şi firesc, nu aceasta este problema, ci noi, cei care nu mai ştim cum să o percepem, noi, cei care am încetat să ne folosim de singurul lucru al nostru – cel cu care venim şi plecăm de pe lume: mintea.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus