Te afli aici: Acasa » Cultura » Sinagoga din Cetate, un centru de cultură, în anul Culturii

Sinagoga din Cetate, un centru de cultură, în anul Culturii

Sinagoga din Cetate, un centru de cultură, în anul Culturii

 

„Anotimpurile” lui Vivaldi se vor instala în Sinagoga din Cetate a Timișoarei duminică, 3 septembrie 2023, de la ora 19,00, într-un eveniment muzical organizat de Liceul de Artă Ion Vidu în colaborare cu membrii Comunității Evreilor din Timișoara. Concertul, aflat la a doua ediție, va fi interpretat de Orchestra de Cameră a Liceului de Artă Ion Vidu – violoncel solo Alexandra Guțu, vioară Ștefan Șimonca-Oprița – sub conducerea muzicală a lui Andreas Schein și va avea intrare liberă.

La doar două zile diferență, marți, 5 septembrie 2023, de la ora 19.00, Sinagoga din Cetate va găzdui turneul „Ecoul Sinagogilor” organizat de Asociația Pantograf. Evenimentul își propune să pună în valoare patrimoniul evreiesc construit și imaterial din Timișoara, dar și din regiune, prin intermediul muzicii, pentru a-i oferi vizibilitate națională și europeană. Renumitul compozitor și virtuoz al viorii Alexander Bălănescu va lucra cu prim-cantorul cultului mozaic Emanuel Pusztai pentru a crea o suită pentru voce și cvartet de coarde inspirată de ritualurile și practicile ciclului vieții evreiești, dar și de experiența artistului ca evreu în România comunistă.

Noile compoziții vor fi prezentate în premieră în concert la Timișoara, în interpretarea Cvartetului de coarde Bălănescu, iar Alexander Bălănescu va înregistra la vioară solo, în Sinagoga din Fabric, o lucrare muzicală pentru a menține viu interesul pentru acest monument aflat în stare de degradare accentuată.

„Ecoul sinagogilor” face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și este cofinanţat de Administrația Fondului Cultural Național.

„Suntem foarte bucuroși că spațiul Sinagogii din Cetate ne oferă acest cadru mai larg de manifestare a noastră, a comunității, și că reușim să combinăm aici ceva ce nu pare ușor de combinat – viața religioasă cu cea culturală. Numărul mare de evenimente culturale desfășurate în Sinagoga din Cetate în acest an ne face să simțim că am funcționat aproape ca un centru cultural în acest An Cultural European al Timișoarei”, a spus Luciana Friedmann, președinta Comunității Evreilor din Timișoara.

 

Delia S. Barbu

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus