Tanta si Costel, emigranti

 

–          Costele, cum il cheama pe tatal tau?

–          Democratie, ba Tanto!

–          Si pe mama ta, cum o cheama?

–          Libertate, ba Tanto!

–          Costele, daca stii cum ii mai cheama in ziua de azi, pe parintii tai, e zi mare! Ca eu pe toate crucile din cimitir vad scris numai: “In veci nu va vor uita copiii si nepotii”.

–          Asta e foarte bine, ba Tanto, ba! Ce e rau in asta?

–          Este, Costele, ca una scrie pe cruci, da’ de trecut pe acolo, copiii si nepotii nu mai trec nici de ziua Americii!

Tanta isi sterge un ochi.

–          Da ce faci acolo, ba Tanto?

–          Ce sa fac, Costele… Vars si eu o lacrima pentru America. Ca am emigrat din ea de 23 de ani, si am venit cu tine aici, in gara la Lehliu…

–          Si ce, Tanto, nu e bine aici? N-avem si noi un standard de viata la nivel de un tap si de un mititel? Macar de ziua Americii?

–          Degeaba, Costele. Era mai bine in America. Aia ne munceau, si noi ii tineam. Aici, noi ii tinem, si aia ne muncesc. Si de atata standard de viata, de cand n-am mai facut noi o tratatie, in gara la Lehliu, cu tapi si mititei?

–          Ba, Tanto,  tu stii ce era scris pe poarta de intrare cand am emigrat noi aici?

–          Ce, Costele?

–          “Lasati orice speranta, voi cei care intrati.”

Si mai stii ce ni s-a spus cand am venit aici?

–          Ce, Costele?

–          Ni s-a spus: Copii, se spune ca tara aceasta este pavata cu aur. Dar adevarul este ca voi trebuie sa o pavati. Iti aduci aminte, Tanto?

–          Imi aduc aminte, Costele!

–          Si atunci, imi poti spune cati kilometri de autostrada ai pavat tu cu aur, Tanto?

–           Costele, zau daca inteleg. Eu am pavat aici, si kilometrii pe care i-am pavat cu aur au ajuns tot in America, si Europa.

–          Tanto, vorba goala, saracia omului! Tu paveaza in continuare, si mai vedem… Ca daca nu ajungem nicaieri, ne intoarcem in America si Europa, de unde am emigrat, si iti dai seama ca acolo, pana si WC-urile vor fi de aur?

Tanta chicoteste.

–          Costele, ma emotionez. Capat noi elanuri stahanoviste. Uite, azi, de ziua Americii, imi propun sa mai pavez 100 de kilometri cu aur pentru America. Internetul merge?

–          Merge, Tanto, da de ce intrebi?

–          Pai, Costele, in cinstea succesului, ziceam sa ma inviti si pe mine pe internet, la un tap si la un mic virtual.

–          Te invit, Tanto, de ce sa nu te invit? Sa vezi ce bine o sa ne distram! Ca altceva ce avem de facut?  Sa mancam si sa bem virtual, si sa ducem pe noi culmi viitorul de aur al Lumii Noi!

–          Costele, da iti mai aduci aminte de ce am plecat noi din America?

–          Eram prea stresati, ba Tanto, ba, de sedintele alea care nu se mai terminau despre Democratie, Libertate, si Drepturile Omului.  Inteleg ca se legau de Democratie, tatal meu. De Libertate, mama mea. Dar cu al batran, Drepturile Omului, care paveaza Raiul cu aur, de o viata de creator, ce aveau?

–          Asa e, Costele. Si aici nu mai iesim din sedinte despre copiii nostri, Eficienta si Productivitate. Chelner, mai adu-ne cate o tratatie virtuala! Da sa fie doua reci, si una calda!

3 iulie 2013