Varstele jocului – Strada Cetatii

“Onkel Michael vrea si el sa spuna ceva, insa nu bate, precum Otata, cu cutitul in pahar, ci se ridica incet de pe loc si imprima mesei, cu burta sa mare, un zvacnet simtit de catre intreaga adunare. Linistea se lasa de indata din nou.

–         Vater – incepe el ezitant si de data asta in germana -, Tata, cand s-a ispravit razboiul ne-ati scris sa vedem cum ne putem descurca aici Ingermania …, adica…, acolo Ingermania, pentru ca acasa nu s-ar mai putea face nimic. Asa am si facut, am ramas acolo, ne-am casatorit cu femei germane si acum traim in doua tari, si copiii nostri cresc acolo si tot acolo merg la scoala. Cata vreme va mai avem, Vater, suntem aici, pentru ca speranta ca ne veti urma Ingermania am lasat-o demult. Nu poti fi peste tot, si la vremea ei hotararea nu ne-a cazut usor, mai ales ca, dupa razboi, din nimic a trebuit sa facem ceva.   Eu cu pravalia cu tigari, Georg in laboratorul foto. Noi acolo am inceput de la nimic, iar voi aici ati ajuns sa nu mai aveti nimic. Pentru ca voua v-a fost luat totul. La noi bombele au distrus totul, la voi legile cele noi. Cu totii a trebuit sa ne regasim intr-o alta lume, si noi, in departare, si voi, aici, in casa batraneasca. Numai ca in ceea ce a urmat dupa razboi nu ne-am putut regasi adesea nici pe noi insine. Insa toate acestea sunt ganduri care ne vin doar cand suntem aici, la voi acasa. Noi acum o ducem bine si aici e de asemenea mai bine. Atat doar ca…

 

Onkel Michael, altminteri atat de sigur pe el, pare nitel fastacit. Gesticuleaza de doua ori scurt prin aer cu paharul sau pe jumatate plin.

–         Ach was! Prosit si sanatate! Pentru noi toti! – ridica paharul. – Si pentru fiecare singur, pe unde se gaseste! Ca la urma urmei depinzi numai de tine insuti! No also!”

 

( Varstele jocului, Strada cetatii, de Claudiu M. Florian, Editura Cartea Romaneasca, 2012, pag 109 )

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.