Viaţă de aruncat. Debutul în proză al poetului Bogdan O. Popescu

“Viaţă de aruncat” este titlul volumului cu care scriitorul bucureştean  Bogdan O. Popescu, îşi face debutul în proza românească. Popescu este medic, dar şi doctor în ştiinţe medicale. Scriitorul îşi va prezenta cartea vineri 24 iunie, de la ora 17.00, la librăria “Humanitas – Joc secund” din Timişoara.

Autorul este medic al Clinicii de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Universitar din Bucureşti. Bogdan Popescu a debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) şi a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Dintre volumele de poezie ale scriitorului bucureştean putem aminti, “La revedere prinţesă”, “Poemul de gardă”, “Pisică negră, pisică moartă”, “Masinăria de uitare” sau “Aerobiciclete”volum lansat anul trecut, tot la Timişoara, la librăria “Cartea de nisip”.

La întâlnirea de vineri vor lua parte, Gabriela Glăvan, Marius Chivu, Dan Mircea Cipariu, care vor vorbii despre volumul “Viaţă de aruncat”. Evenimentul va fi moderat de catre scriitorul Robert Serban. (R.C.)

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.