Guvernul României a aprobat în şedinţa de ieri bugetul pentru Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră între Românie şi Republica Serbia. Bugetul pentru perioada 2012-2013 va fi de 20.130.667 Euro, dintre care Uniunea Europeană va asigura 17.111.066 euro şi 3.019.601 Euro prin cofinanţare din ambele ţări.
Programul este finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA), cofinanţat de statele partenere în program şi se adresează ariei de cooperare din zona de frontieră româno-sârbă, respectiv judeţelor Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi din România şi districtelor Severno-Banatski, Srednje-Banatski, Južno-Banatski, Braničevski şi Borski din Republica Serbia. Programul finanţează proiecte privind dezvoltarea economică şi socială, protecţia mediului şi pregătire pentru situaţii de urgenţă, acţiuni ale comunităţilor locale pentru dezvoltarea societăţii civile, furnizarea de servicii către comunităţile din zona de graniţă, schimburi educaţionale, culturale şi sportive, precum şi intensificarea integrării sociale şi culturale a regiunilor de graniţă. Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program pot fi autorităţi publice, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii şi organizaţii reprezentative, universităţi, institute de cercetare, organizaţii educaţionale/de instruire.