Elena Udrea: Vom aloca în „judeţul Timişoara” 100 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi locale

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Deva, că trebuie găsiţi parteneri privaţi pentru proiectul turistic din Masivul Parâng, întrucât această investiţie presupune „costuri foate mari”.
Proiectul de acolo (din Parâng – n.r.) este unul amplu. Trebuie să găsim parteneri privaţi pentru că sunt costuri foarte mari, însă Valea Jiului are o şansă dacă dezvoltă turismul. Cu toate criticile, cu toată opoziţia, vom continua să dezvoltăm turismul în Valea Jiului ca alternativă economică pentru această zonă şi cred că exploatarea zonei pentru turismul montan şi iubitorii de schi este o posibilitate pentru turismul din Hunedoara şi nu numai, a declarat Udrea. Referitor la staţiunile montane din Pasul Vulcan şi Straja, Udrea a spus că cele două se vor uni. Şi proiectul de la Vulcan (staţiunea Pasul Vulcan – n.r.) continuă. Aceasta se va uni cu staţiunea Straja ( din Lupeni – n.r.) şi vor forma un mare domeniu schiabil, a spus Udrea.
Primăria Petroşani şi firma Kranz Eurocenter au semnat, la începutul lunii septembrie 2010, contractul de execuţie a lucrărilor în cadrul proiectului „Dezvoltarea domeniului schiabil în masivul Parâng”, cel care cuprinde şi construirea unei telegondole cu o lungime de aproximativ opt kilometri. În cadrul acestui proiect la Petroşani se va construi o întreagă staţiune, despre care se spunea la un moment dat că va fi cea mai mare din sud-estul Europei. Investiţia, în valoare de circa 68 de milioane de euro, presupune şi construirea unei telegondole, care va face legătura între localitate şi munte, în lungime de 8,2 kilometri, cu două tronsoane şi staţie intermediară la Rusu. În acești bani sunt incluse fondurile pentru amenajarea mai multor pârtii de schi, în lungime de aproximativ 30 kilometri, care vor beneficia de şapte telescaune, sistem ticketing, căi de acces, tunuri de zăpadă artificială, realizarea unui lac de acumulare, a unui centru de servicii turistice, spaţii de alimentaţie publică şi de cazare. Licitaţia a fost câştigată de Kranz Eurocenter, firmă care a participat în asociere cu Acomin Cluj-Napoca şi Doppelmayer Austria. Dar acest proiect a fost sistat mai mult timp, după ce prima licitaţie a fost anulată pentru că adminsitraţia locală nu deţinea avizele de mediu necesare.

De la Deva la Timișoara
După vizita la Deva, Elena Udrea, ministrul Educației Daniel Funeriu și prim-ministrul Emil Boc s-au întâlnit la Timișoara, unde au avut mai multe întâlniri cu oficialităţile locale şi judeţene, dar şi cu membri ai PD-L. Emil Boc a fost pus pe glume la întâlnirea de la Centrul de Afaceri și a ținut să spună care este diferența dintre un trandafir pe care îl purta în piept, ca ecuson, și 3 trandafiri, simbolul PSD: Un trandafir îl oferi unei femei ca să o cucerești, iar 3 trandafiri îi oferi cuiva de care vrei să te desparti. Adrian Orza a reacționat și a răspuns că Timișoara este plină de trandafiri. Premierul a schimbat rapid subiectul: suntem aici pentru a semna contracte pe fonduri europene. La Centrul Regional de Afaceri au fost semnate de către ministrul Dezvoltării, alături de viceprimarul Adrian Orza, cele două proiecte cu fonduri europene, din Axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli urbani de creştere, Programul Operaţional Regional 2007-2013. În acest proiect de vor începe, în acest an, lucrările de modernizare a Parcului Rozelor şi de reabilitare a străzii Iancu Văcărescu.
Sunt bucuros să semnez cele două proiecte importante, dintre cele opt depuse, şi profit de prezenţa miniştrilor pentru a le spune că e important să fie rezolvate şi celelalte şase. Parcul Rozelor, o emblemă pentru oraşul nostru, e unul foarte important pentru noi. Sper să se semneze cât mai repede şi celelalte şase, şi sper să rezolvăm şi Bazinul Olimpic”, a declarat Adrian Orza.
Ministrul Elena Udrea a subliniat: Suntem aici să semnăm primele contracte din cadrul Axei 1, contracte în valoare totală de peste 11 milioane de lei, urmând ca celelalte depuse la noi să fie evaluate în următoarea perioadă. Până la sfârşitul acestui an sperăm să le avem pe toate. Ministrul Dezvoltării şi Turismului a adăugat că se doreşte accelerarea ritmului de cheltuire a banilor europeni. „În Timiş, pe POR au fost depuse 281 de proiecte pe toate cele cinci axe prioritare şi contractate 48 de proiecte. Orice proiect generează locuri de muncă şi încercăm să impulsionăm cheltuirea banilor europeni cu atât mai mult cu cât bugetul nu e suficient, comparativ cu nevoia de investiţii a României. Vom aloca în judeţul Timişoara 100 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi locale. Pe măsura 3.22 se mai regăsesc lucrări de drumuri, apă canal şi infrastructură socială, cămine, creşe, grădiniţe. Săptămâna viitoare se licitează lucrările pentru ridicare de creşe şi grădiniţe. În iulie credem că se va lucra efectiv la reabilitarea de drumuri locale. Credem că sumele pentru Timiş sunt mulţumitoare faţă de nevoia de finanţare pe care proiectele o cer şi sper ca pe viitor să găsim şi alte resurse”, a menționat Elena Udrea.
Emil Boc a vorbit despre accelerarea absorbţiei fondurilor europene ca despre o prioritate a Guvernului pe care îl conduce: În România sunt depuse proiecte în valoare de 52,6 miliarde de euro, stăm bine la depunerea de proiecte. În implementare sunt proiecte în valoare 12,5 miliarde de euro. Ce trebuie îmbunătăţit şi accelerat sunt plăţile efective. E nevoie să accelerăm cheltuirea acestor fonduri europene. De aici înainte autorităţile locale sunt responsabile de încadrare în termenele contractuale. Unde există autorităţi performante există şi un grad ridicat de contractare. Fac un apel la autorităţile locale să folosească parteneriatele public-privat, un instrument prin care toată Uniunea Europeană s-a modernizat. Avem legislaţia privind acest parteneriat şi facem apel ca şi autorităţile locale şi judeţene să-şi completeze nevoile de dezvoltare prin acest instrument. Niciodată nu vor fi suficienţi bani de la buget pentru şcoli, hidrocentrale sau altele. De aceea se poate folosit acest instrument”.
Ambele proiecte semnate sâmbătă la Timişoara au un termen de implementare de 11 luni.
Proiectul „Modernizarea Parcului Rozelor din Municipiul Timișoara”, are o valoare totală de 1.365.000 euro – din care valoarea finanțării nerambursabile este de 1.050.000 euro și își propune reabilitarea spațiilor verzi și a infrastructurii tehnico – edilitare a Parcului Rozelor, în vederea creșterii confortului urban în spațiile publice destinate agrementului și recreerii. Astfel, vor fi reamenajate și completate aproximativ 11.000 mp de spații verzi și suprafețe gazonate, vor fi modernizate aproximativ 22.000 mp de spații publice urbane de recreere și de
agrement, vor fi reabilitate aproximativ 6.800 mp de alei pietonale și se va reface împrejmuirea parcului. De asemenea, se va implementa un nou sistem modern de irigare și se vor planta aproximativ 9000 de trandafiri și 430 de arbori și arbuști.
Proiectul „Reabilitarea străzii Iancu Văcărescu – tronsonul cuprins între b-dul Regele Carol I și b-dul 16 decembrie 1989” cu o valoare totală de aproximativ 1.400.000 euro – din care valoarea finanțării nerambursabile este de 860.000 euro, își propune decongestionarea și fluidizarea circulației auto, velo și pietonale din Timișoara, în spațiul public situat între b-dul Regele Carol și b-dul 16 decembrie 1989. Astfel, se vor moderniza aproximativ 12.000 mp de spații publice, 6.700 mp suprafață carosabilă și parcaje și se vor reabilita aproximativ 2.000 mp de trotuare. Se vor crea aproximativ 224 de locuri de parcare și vor exista aproximativ 1.000 mp de parcaje ecologice. Se vor reamenaja aproximativ 2.900 mp de zone verzi și se vor planta 165 de arbori.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.