Preşedintele Traian Băsescu a afirmat sâmbătă, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii misiunii comune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că din ce a văzut, până în prezent, rezultatul evaluării nu este unul foarte rău, spunându-i şefului misiunii, Jeffrey Franks, că este mai relaxat ca de obicei.
Sunteţi aproape de încheierea misiunii. După cum văd, până acum, rezultatul nu este foarte rău şi sunteţi mai relaxat ca de obicei. Să sperăm că programul pe care îl începem acum va avea acelaşi succes ca cel dinainte, a spus Băsescu în debutul întrevederii. Preşedintele Băsescu a precizat că este un susţinător al acestui program. Sunt un susţinător puternic al acestui program, aşa cum am fost şi al celui iniţial, chiar dacă avem alegeri anul viitor, a subliniat şeful statului. La rândul său, Franks şi-a manifestat speranţa că noul acord cu România va fi unul de succes.
Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jeffrey Franks, a încheiat, sâmbătă, discuţiile cu ministerele şi autorităţile implicate în elaborarea Scrisorii de Intenţie. Surse apropiate negocierilor au declarat că discuţiile FMI cu ministerele şi autorităţile implicate în redactarea scrisorii de intenţie s-au încheiat.
La ieşirea din sediul Ministerului Finanţelor Publice, şeful misiunii FMI pentru România, Jefrey Franks, a spus că au fost făcute progrese foarte bune.