În perioada 13 – 15 aprilie, Casa Tineretului din Timișoara găzduiește primul Târg național de economie socială.
Acest târg găzduiește 40 de expozanți – întreprinderi românești de economie socială: asociații, fundații, cooperative, instituții de micro-finanțare, furnizori de servicii sociale și altele – organizații active în producția și distribuția de produse sau servicii. Ce unifică aceste întreprinderi este faptul că desfășoară activități economice având ca scop final obținerea de beneficii sociale și de dezvoltare a comunității. În cadrul acestui târg, organizațiile au ocazia să își prezinte produsele atât profesioniștilor din domeniu cât și publicului larg, pot stabili parteneriate și au oportunitatea să descopere noi căi de extindere a activităților.
Conferința Rolul parteneriatului în dezvoltarea economiei sociale care se desfășoară simultan cu târgul – în perioada 13-15 aprilie, între orele 10 și 18, la Casa Tineretului din Timișoara, reunește cca 250 de reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, inițiatori și promotori de activități de economie socială. Conferința are invitați din România și din străinătate, iar obiectivele acesteia sunt promovarea și sprijinirea dezvoltării economiei sociale în România. Prezentările cuprind informații despre stadiul acestui sector în România și în alte state europene, rolul economiei sociale în dezvoltarea comunității, formele sale de organizare, tipurile de parteneriate și importanța lor, precum și bune practici în domeniu.
În Europa, economia socială are o pondere de 10% din volumul total al economiilor naționale și asigură 11 milioane de locuri de muncă (cca 6% din totalul forței de muncă la nivelul UE). Creșterea calității vieții presupune o dezvoltare a spiritului de inițiativă, a antreprenoriatului, inclusiv în rândul persoanelor excluse social, iar economia socială reprezintă tocmai trecerea acestui prag de la incluziunea prin politici de asistență socială la incluziunea activă. Și în România, economia socială este un domeniu care se extinde, tocmai pentru că se dovedește a fi soluția multor probleme sociale.
Târgul și conferința de economie socială fac parte din activitățile proiectului strategic Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate. Proiectul este realizat de către opt parteneri naționali și internaționali, publici și privați și cuprinde o serie complexă de arii de intervenție: cercetarea economiei sociale în România și Europa, elaborarea cadrului legislativ specific; formarea a peste o mie de persoane (din rândul profesioniștilor din domeniu social și din rândul persoanelor vulnerabile, în special tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecție, șomeri, persoane cu handicap și romi, organizarea primului program de master în economie socială în patru universități din România, crearea a patru centre de resurse pentru asistență în desfășurarea de activități de profil, informarea categoriilor special vizate, dar și a publicului larg, în legătură cu resursele și beneficiile multiple ale economiei sociale, precum și înființarea propriu-zisă de întreprinderi sociale.
Printre produsele prezente la acest Târg național de economie socială puteți găsi: sacoșe din bumbac organic, vaze de sticlă pictate manual, obiecte decorative, genți din stofă, articole de îmbrăcăminte, produse de artă populară tradițională, vase și alte obiecte de lut, obiecte decorative ecologice, icoane pe sticlă, cărți de benzi desenate handmade, produse de croitorie, produse unicat: felicitări, pahare pictate și bijuterii, artizanat din lemn, decorațiuni din hârtie și materiale textile, ambalaje pentru cadouri, covoare, carpete, diverse cusături, rame de tablouri și multe altele.