Te afli aici: Acasa » Educaţie » „Micii arhitecți”, în călătorie imaginară pe șapte continente

„Micii arhitecți”, în călătorie imaginară pe șapte continente

 

Atelierul „Micii arhitecți”, ajuns deja la cea de-a V-a ediție, a poposit joi, 14 iulie 2022, la Topolovățul Mare unde, în cadrul școlii de vară „Alternativa de Vacanță”, studenți voluntari ai Facultății de Arhitectură și Urbanism ai Universității Politehnica Timișoara, conduși de ș.l.dr.arh. Cristina Maria Povian i-au purtat pe elevii școlii gimnaziale din localitate într-o călătorie imaginară.

Atelierul, organizat în colaborare cu Asociația Alternativ Ed din Lugoj, cu sprijinul Școlii Gimnaziale și a Primăriei Topolovățul Mare, precum și a Elba Com, care le-a asigurat celor mici pizza și sucurile, a reunit 87 de elevi din clasa pregătitoare și până în clasa a VIII-a din localitățile comunei: Șuștra, Ictar Budinț, Cralovăț, Iosifalău, Topolovățul Mic și Topolovățul Mare.

În fiecare an, Atelierul „Micii arhitecți” are o tematică, în 2022 aceasta fiind „Arhitectura pe cele șapte continente”. În acest sens, studenții voluntari ai Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT le-au oferit copiilor „bilete de avion” spre cele șapte destinații (Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Australia și Antarctica) și au pregătit prezentări ale celor șapte continente, cu elemente specifice de arhitectură, dar și de cultură. De asemenea, studenții au pregătit machete 3D ale celor mai reprezentative clădiri de pe fiecare continent, pe care copiii le-au asamblat și decorat în viziune proprie.

La final, cele mai bune lucrări ale copiilor au fost recompensate de organizatori (Cristina Maria Povian, de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, Camelia Ciobanu, președintele Asociației Alternativ Ed, și Anne-Maria Dane, director al Școlii Gimnaziale din Topolovățul Mare) cu premii și diplome, dar cel mai important câștig al elevilor a fost ziua de neuitat, în care, printr-un sistem alternativ educațional, au descoperit lucruri noi și au văzut posibilitățile pe care lumea le oferă.

Universitatea Politehnica Timișoara le-a oferit celor mici caiete, pixuri și machete 3D din seria „Timișoara la plic”.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus