Te afli aici: Acasa » Educaţie » Naţional / Cursuri gratuite de formare continuă pentru cadrele didactice universitare

Naţional / Cursuri gratuite de formare continuă pentru cadrele didactice universitare

Naţional / Cursuri gratuite de formare continuă pentru cadrele didactice universitare

de Liviu DRINCU

Cadrele didactice universitare se pot înscrie până pe 30 aprilie pentru a urma cursuri gratuite de formare continuă de tip blended learning, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Programul urmăreşte dezvoltarea competenţelor profesionale ale diverselor categorii de cadre didactice universitare în domeniul de asigurarea calităţii în învăţământul superior, în învăţarea centrată pe student şi în practica profesională a studenţilor.
La cursuri pot participa membrii comisiilor de calitate de la nivel de catedre, facultăţi, universităţi, auditori interni, personal managerial din universităţi, tinerii universitari (experienţă maximum 5 ani în învăţământul superior), cadre didactice universitare cu experienţă (minimum 6 ani experienţă în învăţământul superior) şi coordonatorii de practică profesională.
Fiecare dintre cursuri va avea 66 de ore (echivalentul a aprox. 20 credite ECTS) împărţite aproximativ în 26 de ore în sală, 20 de ore online şi 20 de ore practică profesională. Durata cursurilor va fi de 10 săptămâni. Cursurile se vor desfăşura în două etape. Etapa pregătitoare se va desfăşura între iunie – septembrie 2011, iar perioada de desfăşurare propriu-zisă între septembrie 2011 şi august 2012. Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Catedra de Pedagogie şi Centrul de Dezvoltare şi Formare în Învăţământul Superior – CDFIS) are ca parteneri la proiectul „Formare continuă de tip blended learning pentru cadrele didactice universitare” Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi compania Softwin. Proiectul este finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Pentru mai multe informaţii şi formulare de înscriere puteţi accesa site-ul proiectului:http://blu.cc.unibuc.ro/ sau la adresa de email blu@g.unibuc.ro.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus