România / Plafonarea salariilor profesorilor este abuzivă

de Liviu DRINCU

Emil Boc: “România nu îşi poate permite să plătească majorarea salariilor profesorilor cu 50%”

România nu îşi poate permite să plătească astăzi majorarea salariilor profesorilor cu 50%, a declarat premierul Emil Boc joi seara, la finalul şedinţei Guvernului. Emil Boc a arătat că Executivul a discutat în primă lectură un proiect de act normativ prin care să fie stopat efectul majorărilor salariale acordate cadrelor didactice prin hotărâri ale instanţelor, acesta urmând să fie trimis spre adoptare în Parlament, după ce va primi avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Decizia privind modalitatea de adoptare a actului normativ de către Parlament va fi luată numai după ce vor fi adunate avizele necesare, însă „există şi şansa asumării răspunderii”, a precizat premierul.
El a arătat că majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% ar presupune un efort financiar de 500 milioane de euro numai pentru anul în curs, bani care ar putea fi obţinuţi numai prin credit extern, compromiterea ţintei de deficit bugetar şi a stabilităţii financiare a ţării. „Cu riscul de a fi impopular, nu se poate să dăm decât atât cât avem”, a mai subliniat şeful Guvernului.
“În momentul de faţă în România datorită unor practici judiciare neuniforme există profesori care au salariile majorate cu 50% şi alţi profesori care au salariile nemajorate cu 50%. Ar fi ideal şi de dorit ca România să aibă resurse financiare prin care să poată acoperi creşterile salariale de 50% aşa cum au fost adoptate în 2008. Din nefericire, încă România nu îşi poate permite acest lucru. Sau îşi poate permite, dar cu riscul compromiterii stabilităţii financiare a ţării”, a argumentat premierul.
El a arătat că această problemă vine de la adoptarea în 2008 a legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50%. “Guvernul Tăriceanu a dat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a limitat creşterile salariilor profesorilor doar la 17%. Deci de la 50% a rămas doar 17%. În urma declarării neconstituţionalităţii acestei OUG emise de Guvernul Tăriceanu, în instanţe au apărut practici neunitare în cuprinsul timpului. În unele instanţe s-a obţinut reîncadrarea şi drepturi salarile mărite cu 50%, în alte cazuri nu. Cum este cazul de la Botoşani şi Suceava. În altele, de la Argeş şi Arad, s-a respins. S-a obţinut chiar şi reîncadrarea cu salarii majorate cu 50%. Iar noua lege a salarizării pe care noi am adoptat-o anul trecut spune că salariul din luna octombrie se majorează cu 15% aşa cum a fost valabil pentru toţi bugetarii (…) În condiţiile acestea, în România este nevoie în aplicarea Legea salarizării unitare să venim cu un act normativ şi să spunem foarte clar că atât îşi poate permite ţara să plătească în acest moment pentru profesori: 17% majorarea din 2008, plus 15% care s-a acordat pentru toţi bugetarii la salariul brut din luna octombrie”, a explicat şeful Guvernului. De asemenea, Emil Boc a subliniat că atâta timp cât va fi la conducerea Guvernului, nu se va cădea în “patima populismului”, adăugând că cheia măririi salariilor şi pensiilor se află în economie, în a avea mai multe locuri de muncă, mai multe investiţii şi implicit mai mulţi bani la bugetul de stat. “Vreau să ştiţi că îi înţeleg foarte bine pe români, pe pensionarii din această ţară, pe profesori, care încă o duc greu, chiar foarte greu din cauza acestor vremuri dificile prin care trecem, dar soluţia nu este să vindem iluzii şi să dăm pomeni electorale”, a mai spus primul-ministru.
Totodată, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a arătat că actul normativ pe care îl va adopta Guvernul va menţine nivelul actual al salariilor marii majorităţii a cadrelor didactice, urmând să limiteze “la plus 17% din 2008, minus 25% din iunie 2010, plus 15% din octombrie 2010” pe cel al salariilor acelor dascăli care au beneficiat de hotărârile instanţelor care le acordau mărirea de 50% raportat la 2008, îndeosebi cei din Suceava şi Botoşani. Acest act normativ pe care ministrul a menţionat că şi-l doreşte adoptat cât mai curând nu se va aplica retroactiv, dascălii urmând să primească la salarii mărirea acordată de instanţe până la momentul intrării în vigoare a noii legislaţii. Limitarea salariilor mărite prin deciziile instanţelor va fi aplicată pentru aproximativ 13.000 de cadre didactice dintr- un total de 260.000 la nivel naţional, a mai precizat Funeriu.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită demisia premierului Emil Boc în urma deciziei de plafonare a salariilor personalului didactic

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră decizia coaliţiei de guvernare luată în data de 31 martie 2011, potrivit căreia salariile personalului didactic sunt plafonate, o încălcare gravă a drepturilor pe care profesorii le-au câştigat în instanţă.
Potrivit preşedintelui FSLI, Simion Hăncescu, Guvernul demonstrează încă o dată, prin această hotărâre, că România nu este un stat de drept, iar nerespectarea justiţiei anulează rolul acesteia. La nivelul FSLI sunt 7.000 de hotărâri judecătoreşti irevocabile pentru reîncadrare potrivit Legii 221/2008 şi peste 50 de mii de procese pe rol.
„Nerecunoaşterea acestor reîncadrări pe posturi şi a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri irevocabile reprezintă o nerespectare a rolului pe care îl are un cadru didactic în formarea copiilor, cei care reprezintă viitorul acestei naţiuni. Ţinând cont că protestele organizate de colegii noştri din Botoşani şi Suceava, chiar şi sub forma grevei generale, nu au înduplecat Guvernul, federaţiei noastre îi rămâne o singură şansă, aceea de a se adresa forurilor internaţionale pentru a ne câştiga dreptatea. Cerem, totodată, pe această cale, demisia primului ministru Emil Boc şi a ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, pentru iresponsabilitatea de care dau dovadă şi pentru nerespectarea legilor acestui stat”, a declarat Simion Hancescu.
FSLI reaminteşte membrilor Guvernului faptul că preşedintele Traian Băsescu a declarat că hotărârile judecătoreşti irevocabile se pun în aplicare. „Dacă revenirea economiei româneşti înseamnă noi tăieri de salarii, înseamnă că totul este o minciună, iar România este în plină recesiune”, a mai spus liderul sindical într-un comunicat.

Marius Nistor: “Plafonarea salariilor profesorilor înseamnă că nu mai trăim într-un stat de drept”

Decizia Guvernului de a stopa efectul majorărilor salariale acordate cadrelor didactice prin hotărâri ale instanţelor înseamnă că nu mai trăim într-un stat de drept ci într-un stat în care Constituţia nu mai reprezintă nimic, a declarat joi, la un post privat de televiziune, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei sindicale Spiru Haret.
“Dascălii care au reuşit prin sentinţe definitive şi irevocabile să beneficieze de majorarea salariilor o pierd prin asumarea răspunderii Guvernului pe un act normativ ce ne-a fost prezentat azi de ministrul Educaţiei Daniel Funeriu. Asta înseamnă că nu mai trăim într- un stat de drept, ci într-unul în care Constituţia nu mai reprezintă nimic (…) Nu este o procedură corectă. Colegii din Suceava şi Botoşani au obţinut sentinţe judecătoreşti. Premierul (…) în loc să uniformizeze salariile mergând pe drepturi salariale câştigate a decis să meargă pe uniformizare în sens negativ”, a spus Nistor.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.