Te afli aici: Acasa » Fapt Divers » Ajutor financiar pentru veteranii şi văduvele de război

Ajutor financiar pentru veteranii şi văduvele de război

Guvernul a decis miercuri acordarea unui ajutor financiar în valoare de 150 de lei veteranilor şi văduvelor veteranilor de război, pentru a veni în sprijinul acestei categorii de persoane având în vedere dificultăţile se confruntă. Astfel, aproximativ 61.900 de veterani şi văduve ale veteranilor de război vor putea utiliza acest ajutor financiar pentru acoperirea unei părţi din chirie – acolo unde este cazul – sau a unei părţi din cheltuielile determinate de plata energiei electrice şi termice.

Ajutorul financiar se acordă anual, în baza legii 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu completările şi modificările ulterioare. Potrivit hotărârii aprobate astăzi, pentru anul 2011, cuantumul ajutorului financiar a fost majorat de la 135 de lei, cât era anul trecut, la 150 de lei, având în vedere evoluţia preţurilor la energia termică, electrică, precum şi la celelalte utilităţi. „Această suplimentare constituie un mic sprijin pentru cei aflaţi aflaţi în nevoie, peste 61 de mii de oameni, participanţi la război sau văduvele ale celor care au participat la război”, a menţionat Ioan Botiş, ministrul Muncii. Suma necesară pentru plata acestui ajutor financiar pentru anul 2010 este de 9.286.800 de lei.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus