Cronica găinarilor căzuți în plasa polițiștilor timișeni

*La data de 21 februarie, în jurul orei 9, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în zona de competență, polițiștii au observat pe strada Emile Zola din Timișoara un bărbat care trăgea un cărucior încărcat cu bucăți de tablă. Cel în cauză a fost identificat ca VIOREL H., de 47 de ani, din localitatea Groșii Țibleșului, județul Maramureș. Din verificările efectuate, s-a stabilit că tabla a demontat-o și sustras-o de pe o conductă de încălzire din zona Fratelia. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

* La data de 21 februarie, pe la ora 23.30, polițiștii l-au depistat pe A. S. Laurențiu, de 36 ani, din Giarmata, județul Timiș, în timp ce a condus un autoturism pe Aleea Pădurea Verde din Timișoara. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere de nici o categorie. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Timișoara pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
*Agenții de siguranță publică au întocmit dosar de cercetare penală față de M.Vasile, de 43 ani, din comuna Valea Ursului, județul Neamț, care la data de 18 februarie, ora 23.45, aflându-se pe strada Țesătorilor din Lugoj , a încercat să se sustragă de la legitimare, fugind, însă fost prins. În urma efectuării controlului corporal, asupra sa a fost găsit, ascuns în cizma piciorului drept, un cuțit.
*Polițiștii au început urmărirea penală, cu avizul procurorului, în dosarul privind pe B. S. Radu, de 26 de ani, din Deta, județul Timiș pentru încălcarea prevederilor art.286/1 din Legea 571/2003. Acesta a fost depistat pe raza localității Șanovița transportând cu un autoturism 4000 de pachete țigări netimbrate.
*Polițiștii au început urmărirea penală, cu avizul procurorului, în dosarul privind pe B. Nicolae, de 38 ani, din Lugoj, pentru încălcarea prevederilor art.1, pct.1 din Legea 61/1991 pentru faptul că, în luna noiembrie 2010, pe fondul consumului de alcool, a amenințat cu un cuțit vânzătoarea de la o societate comercială din Lugoj.

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.