Timișoara / Cronica mărțișorului penal

*La data de 3 martie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, in cooperare cu ofiţeri S.J.I.P.I, ofiţeri B.C.C.O Timişoara, comisari din cadrul Gărzii Financiare Timiş, inspectori D.S.P Timiş, reprezentanţi D.J.A Timiş şi reprezentanţi I.S.U Banat au efectuat verificări pe linia comercializării produselor psihoactive la un magazin din Timişoara. Cu această ocazie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor şi falsificarea de alimente sau alte produse fapte prevăzute şi pedepsite de art. 297 şi 313 din Codul Penal faţă administratorul societăţii respective. Reprezentanţii I.S.U Banat au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare totală de 7.500 lei pentru nerespectarea reglementărilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor.
*La data de 1 martie, a fost depistat C. R. S., de 16 ani, din Lugoj, care a condus un autoturism pe strada Ghiocelului din Lugoj, fără a poseda permis de conducere. Din primele verificări, a mai rezultat că autoturismul a fost sustras din curtea unei societăţi comerciale, unde a fost parcat de proprietar, care a lăsat cheile în contact.
*La data de 1 martie, ora 23.30, a fost depistat A. Ionel, de 56 ani, din Lugoj, care a sustras cabluri electrice din fostul canton CFR. În cauză a fost întocmit dosar penal.
*A fost întocmit referat de terminare a urmăririi penale în dosarul penal privind pe D. Teodor, de 61 ani, din Lugoj, pentru ‘conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care are o îmbibaţie de alcool în sânge, peste limita legală’ conform art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată. Cel în cauză a fost depistat pe strada Timişorii din Lugoj, conducând un autoturism cu alcoolemie în sânge peste limita legală.
*S-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul privind pe S. I. Vasile, de 25 ani, din comuna Bîrna, pentru ‘Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere’, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86, alin 1 din O.U.G 195/2002 republicată. La data de 07.01.2011, a condus pe DC 125, un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
*Urmare la informarea din data de 3 martie, privind pe G. A. ŞTEFAN, care a fost surprins în timp ce sustrăgea fier dintr-o societate comercială iar pentru oprirea acestuia poliţiştii au efectuat un foc de avertisment, vă comunicăm următoarele: S-a procedat la prezentarea învinuitului în faţa procurorului cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi prezentarea în faţa instanţei de judecată pentru emiterea mandatului de arestare preventivă, dispunându-se continuarea cercetărilor cu învinuitul în stare de libertate.
*În data de 3 martie, ora 11.30, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în zona de competenţă, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie l-au depistat pe P. P. Pavel, în timp ce a condus pe strada Nera din Timişoara un autoturism. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere, prezentând pentru control un permis fals. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, conform art. 86, alin. 1 şi art. 288, 291 din Codul Penal.
*Urmare a informării din data de 3 martie, privind sustragerea unui acumulator auto de către Laszlo S., de pe un autoturism parcat pe Calea Lugojului din Timişoara, vă comunicăm următoarele : În sarcina acestuia a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 din Codul penal, fiind reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere. Fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă, instanţa a emis pe numele său mandate pentru 29 zile.
*La data de 3 martie, ora 00.15, în timpul executării serviciului de patrulare, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie au oprit pentru control un autoturism condus de G. F. ALIN, de 35 ani, din Ghiroda, judeţul Timiş. Deoarece emana vapori de alcool în aerul expirat, poliţiştii au solicitat un echipaj de la Poliţia Rutieră pentru a-l testa cu aparatul etilotest, însă conducătorul auto a refuzat să fie testat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean Timişoara, unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.