Timişoara / Percheziţii domiciliare la piraţii de muzică pe CD-uri şi DVD-uri

*Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş, fiind în continuarea cercetărilor în dosarul penal privind pe A. I. A., de 20 ani, din Timişoara, faţă de care, la data de 17.03.2011 s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de distribuire de mărfuri pirat în scop comercial şi promovare de mărfuri pirat, fapte prevăzute de art. 139, ind. 6, alin. 2 şi 3 şi art. 139, ind. 6, alin 5 din Legea 8/1996, modificată şi completată prin Legea 329/2006, au efectuat o percheziţie domiciliară, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Timişoara, în imobilul în care acesta locuieşte. În urma percheziţiei efectuate, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 82 discuri optice (CD-uri şi DVD-uri) inscripţionate cu diferite opere, care aveau elementele de identificare ale unor produse pirat, două hard-discuri pentru calculator pe care se aflau stocate diferite opere audio şi audiovizuale şi 16 cupoane mandate poştale cu plata ramburs (persoana percheziţionată a fost identificată anterior comercializând mărfuri pirat prin colete poştale cu plata ramburs, promovând produsele pirat prin intermediul unui site de pe internet). Urmează a se efectua o constatare tehnico-stiintifică asupra produselor de către O.R.D.A. Bucureşti, după care se va solicita stabilirea şi comunicarea prejudiciului de către titularii drepturilor de autor şi drepturilor conexe.

­*Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş, fiind în continuarea cercetărilor în dosarul penal privind pe A. A. M., de 27 ani, din Timişoara faţă de care la data de 18.03.2011 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de distribuire de mărfuri pirat în scop comercial şi promovare de mărfuri pirat, fapte prevăzute de art. 139, ind. 6, alin. 2 şi 3 şi art. 139, ind. 6, alin 5 din Legea 8/1996, modificată şi completată prin Legea 329/2006, au efectuat o percheziţie domiciliară în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Timişoara, în imobilul în care acesta locuieşte. În urma percheziţiei, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 984 de discuri optice (CD-uri şi DVD-uri) inscripţionate cu diferite opere, care aveau elementele de identificare ale unor produse pirat şi 10 hard-discuri pentru calculator pe care se aflau stocate diferite opere audio. Urmează a se efectua o constatare tehnico-ştiinţifică asupra produselor de către reprezentanţii O.R.D.A. Bucureşti, după care se va solicita stabilirea şi comunicarea prejudiciului de catre titularii drepturilor de autor şi drepturilor conexe.

*La data de 24 martie, ofiţerii Biroului de Investigare a Fraudelor Lugoj au soluţionat prin declinarea competenţei, un dosar penal privind sesizarea unei persoane cu privire la faptul că B. P. D., în calitate de preşedinte al unei asociaţii din Lugoj, şi-a însuşit, fără drept, în dauna membrilor asociaţiei, sume cuprinse între 200 lei şi 60.000 lei, sume date pentru a le preschimba certificatele de membru şi a le obţine retroactiv anumite indemnizaţii, prin intermediul cunoştinţelor sale. Ca urmare a cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că persoana în cauză şi-a însuşit în mod abuziv 10 % din indemnizaţia lunară a membrilor asociaţiei respective, iar de la unele persoane şi-a însuşit din indemnizaţia retroactivă aproximativ 60.000 de lei, motivând faptul că aceasta trebuia predată unor departamente superioare pentru faptul că au aprobat acordarea acestei indemnizaţii. Având în vedere faptul că în cauză sunt reclamate infracţiuni de corupţie, respectiv abuz în serviciu, cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, fapte prevăzute de art. 13, ind. 2 şi art. 6, ind. 1 din Legea 78/2000 şi art. 257 din Codul penal, a căror cercetare şi soluţionare întră în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosarul a fost înaintat la parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj cu propunere de declinare a competenţei în favoarea DNA – Serviciul teritorial Timiş.

*În data de 24 martie, în jurul orei 10, poliţiştii l-au depistat pe conducătorul auto Sile B., de 29 ani, din Timişoara, în timp ce a condus un autoturism pe B-dul Regele Ferdinand din Timişoara, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie.

*De asemenea, în jurul orei 20, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făget l-au depistat pe strada Dr. Gladnei din Făget pe S. S. VIOREL, de 25 ani, din Timişoara, în timp ce a condus un autoturism având valabilitatea plăcuţelor cu numere de înmatriculare expirate.

*În jurul orei 23, în timp ce efectuau serviciul în zona de competenţă, poliţiştii au depistat pe DC – 113, pe raza satului Băteşti, un autoturism condus de B. R. Andrei, de 22 ani, din Făget. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul avea valabilitatea plăcuţelor cu numere de înmatriculare expirată. În cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de O.U.G 195/2002 republicată.

*În data de 24 martie, în jurul orei 13, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Biled, împreună cu poliţiştii Biroului de Poliţie Rurală Timişoara, i-au identificat şi depistat pe G. I. BOGDAN, de 22 ani şi S. M. ANDREI, de 23 ani, ambii din localitatea Biled, judeţul Timiş. Aceştia, în perioada iunie 2010 – martie 2011, au pătruns prin efracţie în incinta a patru locuinţe din Biled, de unde au sustras bunuri (televizoare, cuptor cu microunde, maşină de găurit electrică, cabluri de curent electric din cupru) precum şi alte bunuri, prejudiciul fiind în valoare de 4.050 lei, din care s-a recuperat jumătate. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere.

*În urma cercetărilor efectuate, în ziua de 23 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Gătaia au identificat şi reţinut trei tineri, suspecţi de comiterea mai multor furturi pe raza localităţii Gătaia, judeţul Timiş. Aceştia au fost identificaţi ca fiind: I. A. Gabriel, de 19 ani, T. Z. Ioan, de 18 ani şi S. M. C., de 16 ani, toţi din Gătaia. Cei în cauză au pătruns, prin efracţie, într-o societate comercială şi în mai multe locuinţe din localitate de unde au sustras bunuri ( drujbe, aparat de sudură, bormaşină electrică, flex, calculator, tastatură, boxe, cafea, ţevi din cupru, etc. ) în valoare totală de aproximativ 5.900 lei, o mare parte din prejudiciu fiind recuperată. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, I. A. Gabriel fiind reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 ore.

*În data de 24 martie, între orele 5.30- 8, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făget au efectuat o acţiune în zona Lacului Surduc pentru depistarea persoanelor ce efectuează acte de braconaj piscicol. Cu această ocazie, a fost depistat N. M. Lucian, de 45 ani, din comuna Fârdea, judeţul Timiş, în timp ce pescuia pe luciul apei lacului Surduc cu ajutorul a trei plase monofilament, cu care a capturat cantitatea de 10 kg peste specia crap şi cantitatea de 7 kg peşte specia caras. Atât cantitatea de peşte cât şi plasele monofilament au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a se efectua cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 64, lit. j si k din O.U.G 23/2008.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.