Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o informare meteorologică potrivit căreia vor fi ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în toată ţara în perioada 1 – 2 mai. Potrivit ANM, de duminică 1 mai de la ora 14.00 şi până luni 2 mai la ora 20.00 vor cădea averse pe arii extinse, ce vor avea şi caracter torenţial, la început în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, iar apoi mai ales în est.
Vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil căderi de grindină. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, îndeosebi în zona de munte.