Te afli aici: Acasa » Fără categorie » Atentatul eşuat din New York: Poliţia îşi concentrează atenţia asupra unui bărbat

Atentatul eşuat din New York: Poliţia îşi concentrează atenţia asupra unui bărbat

Poliţiştii care anchetează atentatul eşuat din New York îşi concentrează atenţia pe o înregistrare video în care un bărbat poate fi văzut dezbrăcându-se de cămaşă în apropierea vehiculului unde a fost descoperită bomba, în timp ce priveşte discret peste umăr, relatează The Times.

În înregistrare, bărbatul neidentificat, care are circa 40 de ani, se uită pe furiş peste umăr şi se dezbracă de o cămaşă de culoare închisă, rămânând cu una roşie pe care o avea pe dedesubt. Bărbatul îndeasă apoi cămaşa într-o geantă, susţin oficialii.

Anchetatorii analizează opt saci de îngrăşământ, care au fost descoperiţi într-un compartiment metalic al autovehiculului alături de alte materiale, precum benzină, propan, artificii şi ceasuri deşteptătoare.

Şeful poliţiei din New York, Raymond Kelly, a declarat că îngrăşământul nu ar fi putut exploda, ci doar incendia celelalte materiale. Potrivit acestuia, bomba “ar fi cauzat victime”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al poliţiei, Paul J. Browne, a afirmat că în cazul în care ar fi explodat, “numeroase persoane ar fi fost ucise, ar fi fost sparte geamuri, dar nu ar fi cauzat prăbuşirea unei clădiri”.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus