În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 14 martie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 140 de ani de la înfiinţarea Monetăriei Statului.Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:Valoare nominală: 10 leiMetal: argintTitlu: 999‰Formă: rotundăDiametru: 37 mmGreutate: 31,103 gCalitate: proofMargine: zimţatăAversul prezintă o compoziţie care sugerează procesul tehnologic de fabricare a monedelor, stema României, valoarea nominală a monedei – „10 LEI“ şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“.Reversul prezintă imaginea primului sediu al Monetăriei Statului; dedesubt, aversul şi reversurile primelor monede bătute aici; sus şi jos, anii aniversari „1870“ şi „2010“; la exterior, inscripţiile circulare „MONETARIA STATULUI” şi ,,140 DE ANI DE LA INFIINTARE“.Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză.Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 1.000 bucăţi.Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint aferentă emisiunii numismatice dedicate aniversării a 140 de ani de la înfiinţarea Monetăriei Statului este de 280,00 lei.Monedele din argint, din emisiunea numismatică „Aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea Monetăriei Statului”, au putere circulatorie pe teritoriul României.Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Related posts
-
Întâlnire transfrontalieră a procurorilor din România şi Ungaria
La Arad, în zilele de 3-4 octombrie, a avut loc întâlnirea transfrontalieră româno-ungară a Parchetelor Judeţene din... -
Festivalul Fanfarelor la Timisoara
Zece fanfare faimoase, sute de alămuri și o atmosferă irezistibil de voioasă! Centrul de Cultură și... -
Investitii importante, derulate de Aquatim in anul 2014
Programul Operațional Sectorial Mediu 2014 a fost, pentru Aquatim, un an activ. Am continuat implementarea proiectului...