În SUA au loc dezbateri judiciare datorită unui Golden Retriever

Rosie, primul câine aprobat judiciar în sistemul american de justiţie, generează dezbateri în SUA privind legalitatea prezenţei patrupedelor special antrenate în a participa la proces, alături de victimele unor fapte de viol sau alte violenţe, cu rol de pansament psihologic. Rosie – primul câine de instanţă aprobat din punct de vedere judiciar în America, la New York – a participat activ la un proces în care o fetiţă de 15 ani a depus mărtuire împotriva tatălui ei pe care l-a acuzat că a violat-o, potrivit NYTimes.com. Rolul patrupedului este acela de a oferi suport psihic unor astfel de persoane ce ar putea fi afectate emoţional în timpul declaraţiilor, notează publicaţia citată. Astfel, în momentele dificile ale fetiţei căţelul se apropia de aceasta şi se apleca la picioarele ei. Fetiţa a luat în braţe căţelul la un moment dat, scrie gazeta americană. Procesul s-a încheiat cu condamnarea bărbatului, iar în cadrul judecării apelului declarat de avocaţii acestuia o aduce pe Rosie în centrul problemei, apărătorii iscând o tevatură judiciară cu privire la legalitatea şi oportunitatea prezenţei unor astfel de animale special antrenate cu rol de tampon psihologic în procese sensibile.
Rosie este din rasa golden retriever şi este un câine de terapie special antrenat pentru liniştirea oamenilor intens emoţionaţi sau agitaţi.
Atât procurorul de caz, cât şi apărătorii au catalogat-o pe Rosie ca fiind adorabilă, deşi puţin cam băloasă.
În contestaţia depusă la o instanţă superioară, avocaţii bărbatului condamnat arată că pe cât de drăguţă a fost căţeluşa, pe atât de nedrept a fost procesul motivat de faptul că dragălăşenia şi acţiunile căţelului au fost de natură să infesteze libera percepţie a juraţilor şi că, de asemenea, există riscul ca patrupedul în mod mecanic să se fi gudurat pe lângă fetiţa care depunea mărturia, indicând în mod fals o presupusă stare de anxietate a copilului.
Concret, arată avocaţii apărării, fetiţa putea să mintă în vreme ce se juca cu căţelul, iar juraţii din proces să nu poată sesiza acest lucru tocmai din cauza atenţiei diminuate de prezenţa patrupedului.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.