Patru autotrenuri au fost cuprinse de flacari, intr-o parcare de la Bragadiru.
Incendiul din parcarea de la Bragadiru a fost stins duminica, in jurul orei 16.00, iar pompierii au demarat o ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele izbucnirii acestuia.
Trei persoane au fost preluate de echipaje medicale in urma incendiului izbucnit, duminica dupa-amiaza, in parcarea situata in zona intersectiei dintre Soseaua de Centura a Capitalei si Soseaua Alexandriei, insa doar una a suferit arsuri considerate minore.
Potrivit oficialilor, incendiul a fost sesizat in jurul orei 14.45 si in scurt timp 20 de pompieri au descins cu patru autospeciale la locul sinistrului. La aceasta ora incendiul a fost, potrivit pompierilor, localizat, iar interventia de lichidare este in plina desfasurare.
Pompierii spun ca interventia este dificila, intrucat doua camioane sunt incarcate cu cherestea si unul cu rame de geam termopan. Al patrulea camion cuprins de incendiu pare sa puna mai putine probleme, el fiind incarcat cu materiale feroase.