Programul Operațional Sectorial Mediu
2014 a fost, pentru Aquatim, un an activ. Am continuat implementarea proiectului de investiții în apă și canalizare în județul Timiș, în valoare de 119 milioane de Euro, proiect finanțat din fonduri europene. Un moment important al proiectului a fost inaugurarea, în luna octombrie, a staţiei de epurare din Recaş, o investiţie de peste nouă milioane de lei.
Inaugurarea s-a făcut în prezența ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi și a oficialităților administrației publice locale și județene. Acum, în decembrie, stația de epurare din Sânnicolau Mare este la câțiva pași de punerea în funcțiune. Noi rețele de canalizare au fost, de asemenea, finalizate pe o serie de străzi din localitățile cuprinse în proiect. În Timișoara, lucrările sunt finalizate pe 37 străzi, din care 14 sunt recepționate, iar restul sunt în curs de recepție. În anul 2015, proiectul, însumând 300 km de conducte noi de apă și canalizare, 7 stații de epurare și 3 stații de tratare va fi finalizat.
Între timp, Aquatim a accesat încă 150 de milioane de Euro, pentru etapa a doua a Programului Operațional Sectorial Mediu, investiții care se vor derula până în anul 2020. Componenta de asistență tehnică din cadrul acestui program este în prezent în curs de licitare.
Investiții din surse proprii
Deși societatea s-a orientat, cu precădere, către programele de finanțare ale Uniunii Europene, cu componentă nerambursabilă, pentru investiții mari, de zeci, respectiv sute de milioane de Euro, compania rezervă, an de an, o „felie” semnificativă din fondurile proprii pentru refacerea sau extinderea sistemelor de apă și canalizare. La sfârșitul anului 2014, investițiile din surse proprii se concretizează în aproape 5 km de conducte noi de apă și peste 3,5 km de rețele de canalizare, pe mai mult de 15 străzi.
În Timișoara, au fost astfel reabilitate conductele de apă și branșamentele de pe strada Nicolae Andreescu, din zona Cerna-Calea Buziașului, a fost reparat un tronson de 300 m din conducta magistrală de pe str. Mareșal Constantin Prezan și a fost extinsă rețeaua de apă pe străzile Ștrandului și Crinului.
În Ciacova, au fost înlocuite conducta de apă potabilă și branșamentele de pe strada Avram Iancu. Lucrări similare au fost executate în Sânnicolau Mare, pe Calea lui Traian și în Făget pe str. Gheorghe Garda.
În ce privește partea de canalizare, în Timișoara, pe str. Gavril Musicescu, s-a reparat chesonul stației de pompare a apei uzate și s-a extins rețeaua cu 1,2 km. Pe str. Mareșal Constantin Prezan, au fost refăcute canalul menajer și racordurile la canalizare pentru cinci imoble. În zona Michelangelo, s-a executat sistemul de evacuare a apei pluviale și a fost deviat un tronson de 100 m de canalizare pe Bv. Corneliu Coposu.
În Deta, s-au realizat racordurile de pe str. Înfrățirii și sistemul de canalizare menajeră, iar în Recaș a fost extinsă rețeaua pe străzile Turnului și Ion Coja. În Ciacova s-au montat conducte noi de canalizare pe străzile N. Bălcescu și Ghiladului, în Sânnicolau Mare s-a înlocuit rețeaua pe str. G. Șincai și s-a extins canalizarea pe str. Drumul Saravale.
Alte proiecte implementate în anul 2014
Investițiile societății Aquatim vizează, în primul rând, îmbunătățirea serviciilor prestate. Pe lângă lucrările făcute pentru modernizarea infrastructurii, Aquatim a implementat, în anul 2014, proiecte cu impact important asupra relației cu clienții.
Aplicația de plată on-line, direct de pe site-ul Aquatim, a fost unul dintre acestea. Clienții pot plăti acum factura de apă de pe laptop, tabletă sau telefonul mobil, în câteva minute, oriunde ar fi, cu condiția să aibă acces la internet.
Cu aplicația on-line de pe www.aquatim.ro, societatea completează metodele alternative de plată, deja puse la dispoziția clienților, prin rețelele bancare, Poșta Română, PayPoint, terminalele Rompay, serviciul Westaco Express din stațiile OMV și centrele de plăți un-doi ale Mobile Distribution.
Nu în ultimul rând, la capitolul tendințe moderne de comunicare, Aquatim a pătruns, în 2014, în mediul online și pe rețelele sociale, fiind creat un cont de companie pe Facebook, unde clienții găsesc noutăți, campanii, comunicate de presă, lucruri interesante din domeniul de activitate, din Timișoara și din județ.