Spatiul aerian britanic a fost inchis sub un pretext fals, avand in vedere ca imaginile din satelit dezvaluie acum ca nu a existat un nor de cenusa vulcanica peste intreaga tara.
Jim McKenna, seful pentru strategie din Autoritatea aviatiei civile, a recunoscut: „Este clar ca, la declansarea acestei crize, nu au existat date clare. De asemenea, este adevarat ca, de ceva vreme, densitatea cenusii de deasupra Marii Britanii era aproape de nedetectat”.
Imaginile din satelit vor fi folosite de companiile aeriene in lupta lor de a obtine zeci de milioane de lire sterline despagubiri de la guverne, pentru pierderile suferite.
Decizia autoritatilor de a interzice cursele s-a bazat pe imaginile de la serviciile meteo britanice, care prezentau modele simulate pe calculator cu un nor de cenusa la sud de vulcanul islandez Eyjafjallajokull. Respectivele modele ar fi trebuit testate de avionul de cercetare al serviciilor meteo, dar acesta era in hangar pentru a fi revopsit si au trecut cateva zile pana cand a fost trimis.
Potrivit dovezilor, densitatea maxima a cenusii a fost de doar 20% din limita stabilita de cercetatori, guvern si cei care fabrica avioane.