Te afli aici: Acasa » Fără categorie » Studiu naţional de monitorizare a inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor din învăţământul superior

Studiu naţional de monitorizare a inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor din învăţământul superior

Universitatea de Vest din Timişoara, în calitate de partener, implementeaza proiectul cu titlul “Studiu naţional de monitorizare a inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor din învăţământul superior”, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 prin contractul: POSDRU/60/2.1/S/41750. Proiectul este coordonat de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior în colaborare cu Centrul Internaţional pentru Cercetări în Învăţământul Superior din cadrul Universităţii Kassel Germania. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă consolidarea rolului universităţilor în evaluarea modului în care cunoştinţele, competenţele şi abilităţile dobândite sunt suficiente pentru a permite absolvenţilor să se angajeze pe piaţa muncii sau să-şi continuie studiile. Proiectul are ca scop elaborarea de instrumente, la nivel naţional, destinate monitorizării traseului profesional al absolvenţilor de învăţământ superior pe piaţa muncii. În acest sens, în data de 23 noiembrie 2010, Universitate de Vest din Timişoara va trimite scrisori către absolvenţii promoţiilor 2005 şi 2009, cu invitaţia de a participa la completarea unui chestionar, accesabil pe site-ul proiectului http://www.iapm.uvt.ro/.

Prin reţeaua inter-universitară creată şi prin aportul unor specialişti de referinţă, proiectul va contribui la creşterea relevanţei învăţământului superior pentru piaţa muncii şi societatea bazată pe cunoaştere, prin furnizarea informaţiilor necesare corelării strategiei de dezvoltare a învăţământului superior cu dinamica actuală şi previzionată a pieţei muncii.

Informaţii suplimentare se pot obţine accesând site-ul Universităţii de Vest din Timişoara http://www.uvt.ro/, meniul Anunţuri-Proiect APM-Absolvenţi şi piaţa muncii sau site-ul proiectului http://www.iapm.uvt.ro/.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus