Cea de a doua ediţie a programului Zile gratuite de vacanţă se va derula în perioada 15 – 31 august 2011.
Aflat la cea de a doua ediţie, proiectul se preconizează a avea un mare succes. În acest program, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), turiştii pot beneficia de oferte speciale cum ar fi acordarea unui număr de zile gratuire de vacanţă la achiziţionarea unui sejur. Astfel, turiştii care solicită informaţii agenţiilor de turism membre ANAT despre vacanţele din România pentru perioada 15 – 31 august 2011, pot primi pentru un sejur plătit una sau două nopţi gratuite de cazare.
Prima ediţie a acestui program s-a desfăşurat în intervalul 15 iunie – 15 iulie 2011 şi a reuşit să atragă un număr de peste 60 de hoteluri de pe litoral şi din staţiunile montane de tradiţie, precum şi 150 de agenţii de turism din toate judeţele ţării.
Programul Zile gratuite de vacanţă face parte din proiectul Vacanţa în ţara mea. 2011, anul ofertelor speciale. Proiectul reuneşte mai multe campanii promoţionale distincte şi sunt primite cu mare interes de către români. Printre acestea sunt Înscrieri timpurii, Minipreţuri de vacanţă, Supliment de masă, Vacanţe speciale de evenimente. Ofertele şi programele speciale sunt valabile numai în cadrul agenţiilor de turism membre ANAT şi nu direct prin intermediul hotelurilor.