Te afli aici: Acasa » Flagrant » Detinut de la Penitenciarul Timisoara, cercetat pentru cooordonarea unei retele de trafic de droguri

Detinut de la Penitenciarul Timisoara, cercetat pentru cooordonarea unei retele de trafic de droguri

 Un bărbat încarcerat la Penitenciarul Timişoara, care ispăşeşte o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu ţigări este cercetat de procurorii DIICOT, fiind suspectat de coordonarea unei reţele de trafic internaţional de droguri.

 Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul este suspectat că a constituit şi a coordonat o grupare formată din tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani, toţi studenţi, care aduceau cannabis din Serbia la Timişoara.

  Conform surselor citate, coordonatorul reţelei de traficanţi de droguri aduse din Serbia era ajutat în organizarea transporturilor de către iubita lui, care îl vizita în penitenciar.

  Bărbatul aflat în Penitenciarul Timişoara şi-a pus în legătură oamenii pe care îi coordona cu doi cetăţeni sârbi care furnizau drogurile. Aceleaşi surse susţin că iubita liderului grupării şi-a racolat propriul frate în afacerea cu droguri. La ultimul transport, tânărul ar fi fost cel care a adus din Serbia peste un kilogram de cannabis. Drogurile erau cumpărate de la cetăţeni sârbi cu 2.000 de euro şi revândute pe piaţa din Timişoara cu 10.000 de euro kilogramul.

 Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată au monitorizat gruparea în timp ce făcea trei astfel de transporturi, ultimul fiind joi dimineaţă.

 În noaptea de joi spre vineri, cei doi cetăţeni sârbi care furnizau drogurile au fost ridicaţi şi duşi la audieri. În total, zece persoane au fost audiate în noaptea de joi spre vineri, iar procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele a şapte dintre acestea.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus