Te afli aici: Acasa » Flagrant » Imigranti prinsi la frontierele banatene

Imigranti prinsi la frontierele banatene

Imigranti prinsi la frontierele banatene

Ieri, atât la frontierele judeţului Timiş, cât şi în Caraş-Severin, poliţiştii de frontieră au prinşi mai mulţi imigranţi ilegali.

Poliţiştii de frontieră din Sectorul Sânnicolau Mare au prins ieri cinci imigranţi care încercau să treacă din România în Ungaria în mod fraudulos prin apropiere de vama Cenad. În urma verificărilor, cei cinci au fost identificaţi drept sirieni şi algerieni, cu vârstele cuprinse între 19 şi 37. Aceştia au povestit că au ajuns până la Sânnicolau Mare cu autoturisme de ocazie, iar apoi s-au deplasat pe jos. De asemenea, tot ieri, dar în judeţul Caraş-Severin, poliţiştii de frontieră din Sectorul au fost prinşi trie imigranţi care au trecut ilegal din Serbia în România, prin apropiere de Socol. Cei trei proveneau din Maroc, Somalia şi Egipt, şi aveau vârstele cuprinse între 16 şi 24 de ani. Cei trie au povestit că vroiau să ajungă în spaţiul Schengen, unde aveau rude. Pe numele persoanelor au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus