Cei care s-au bucurat de zilele mai răcoroase din ultimele două săptămâni trebuie să ştie că liniştea s-a terminat. Mercurul din termometre va urca din nou, după cum s-a simţit chiar de luni.
Mâine, prognoza indică un cer parţial înnorat, dar cu 34 de grade la amiază. Apoi, de joi va fi şi mai cald, cu 36 de grade, iar sâmbătă, se anunţă chiar 37 de grade. Soarele va sta neclintit pe cer, astfel că amatorii de bronz pe final de vară vor avea ocazia să mai facă plajă. Luni, mercurul va mai scădea la 27 de grade, dar de miercuri, 31 august, din nou va sări peste 30.