Meteorologii anunță ninsori, ger și polei
Cantitatea de zăpadă care va cădea în Vestul țării va fi considerabilă. Stratul de omăt este deja de aproximativ 40 cm
În Banat ninge de vineri dimineață în continuu, dar vestea bună este că nu vom avea parte de viscol. De mâine însă, temperaturile vor scădea și mai mult, în Timișoara vor fi chiar – 19 grade. Vremea rea va ține până pe 11 februarie, când, meteorologii anunță o ușoară încălzire.
Primarul Gheorghe Ciuhandu și viceprimarul Adrian Orza, s-au întâlnit într-o ședință cu reprezentanții RETIM, ADP, RATT, Poliția Locală, Poliția Rutieră, Direcția de Mediu, Compartimentului pentru Situații de Urgență și Horticultură, pentru instruire, fiecare să aibă în atenție zona de care răspunde în astfel de situații.
Zona de Nord va fi gestionată de RETIM, cea de Sud de cei de la Societatea de Drumuri Municipale. RATT pune la dispoziție o echipă de 20-30 de persoane, care se vor ocupa de deszăpezirea stațiilor cu peron, iar inspectorii ADP vor interveni manual în parcările din oraș.
Sunt rugați și locatarii imobilelor să curețe trotuarele din fața clădirilor în care locuiesc. Poliția Rutieră, avertizează șoferii să circule prudent și să aibă mașinile dotate pentru iarnă.