Te afli aici: Acasa » Internațional » Criza in Egipt: Medierea diplomatica externa a esuat

Criza in Egipt: Medierea diplomatica externa a esuat

Autorităţile egiptene au anunţat miercuri eşecul eforturilor internaţionale de mediere pentru remedierea crizei politice interne. Efortul de mediere întreprins timp de o săptămână de emisarii internaţionali în Egipt, pentru  evitarea unei confruntări între forţele de ordine şi manifestanţii islamişti care cer reinstalarea preşedintelui destituit de armată Mohamed Morsi, a eşuat, a anunţat miercuri preşedinţia de la Cairo, relatează France Presse şi Reuters.

Guvernul interimar, instalat de armată după destituirea acum o lună a primului preşedinte egiptean ales în mod liber, “atribuie Fraţilor Musulmani responsabilitatea eşecului acestui effort”, precum şi pentru “evenimentele şi evoluţiile care ar putea rezulta din acest eşec”, se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei interimare.

Influenta mişcare islamistă Fraţii Musulmani, din rândurile căreia provine şi preşedintele înlăturat de armată, ocupă de mai bine de o lună două pieţe din Cairo, forţele de ordine ameninţând dispersarea simpatizanţilor lui Morsi.

“Astăzi s-a încheiat o etapă a eforturilor diplomatice întreprinse în ultimele zece zile, cu acordul şi coordonarea deplină cu guvernul egiptean. Aceste eforturi nu au dat rezultatele aşteptate, în ciuda faptului că guvernul egiptean a sprijinit pe deplin acest efort, în scopul de a restabili pacea şi securitatea pe străzile Egiptului”, menţionează comunicatul administraţiei prezidenţiale de la Cairo.

Cu toate acestea, preşedinţia egipteană subliniază că este dispusă să accepte orice noi eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus