Te afli aici: Acasa » Internațional » „Sfantul Nicolae”, la romanii din Ungaria, hram, concert si evocare

„Sfantul Nicolae”, la romanii din Ungaria, hram, concert si evocare

„Sfântul Nicolae” ocupă un loc special în spiritualitatea românilor din Ungaria. Această sărbătoare a cuprins hramul Catedralei istorice „Sf. Nicolae” din Gyula, hramul Biserici din Apateu (jug. Hajdu-Bihar), precum şi o serbare amplă la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, dar şi comemorarea unui dascăl ilustru ce a activat în cadrul comunităţii româneşti de aici, prof. Teodor Oltean. La toate aceste evenimente, a participat şi Excelența Sa, dl. Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula.
In data de 4 decembrie 2016, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a participat la sărbătoarea cu anticipaţie a hramului Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”  din Apateu (jud. Hajdu Bihar). Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către trei ierarhi ortodocşi români: Preasfințitul Lucian, episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, respectiv Preasfințitul Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. (EORU). Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La ceremonia religioasă au participat numeroşi credincioşi din Oradea, dar şi enoriaşi ai parohiei din Apateu, precum şi oaspeţi de la Micherechi.
La 6 decembrie 2016 consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a luat parte la hramul Catedralei Episcopale Sfântul Nicolae din Gyula. Cu acest prilej în lăcașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Siluan, episcopul EORU împreună cu Preasfințitul Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei (fost paroh la Otlaca-Pustă, în Ungaria), cu clericii, preoții și diaconii, aparținând episcopiei din Ungaria și cu alți clerici din România. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Koinonia” al Episcopiei Severinului și Strehaiei.
La slujbă au luat parte credincioșii Catedralei Episcopale din Gyula, alți români din localități apropiate, precum Otlaca Pustă, Chitighaz şi Micherechi. La ceremonialul religios, de asemenea, au luat parte și multe oficialități, între care Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Szeged, Sava Diamandi, reprezentant al Ambasadei României la Budapesta ,Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Gheorghe Cozma, directorul oficiului AȚRU, Eva Iova Șimon, redactor-şef al săptămânalului „Foaia Românească”, Delia Covaci, redactor-şef la „Cronica”, Ștefan Crâsta, redactor la emisiunea în limba română „Ecranul Nostru”, al Televiziuni Ungare, Ana Radici Repisky și Andreea Cefan, dir. adj. la Liceul „Nicolae Bălcescu” (LNB) din Gyula.
În cadrul ceremoniei religioase, Preasfințitul Siluan a conferit preotesei nonagenare Maria Misaroș, Ordinul „Doamna Maria Brâncoveanu”, acordat din partea Preafericitului Patriarh Daniel, în semn de prețuire și de recunoștință, pentru meritoasa și deosebita activitate desfășurată în calitate de învățătoare și preoteasă a vrednicului de pomenire preotul vicar eparhial Teodor Misaroș (†1983), căruia i-a fost alături mai bine de trei decenii și jumătate.  Maria Misaroș a fost învățătoare pentru scurtă vreme la şcoala confesională a parohiei românești din Gyula Mare (1946-1947), apoi la şcoala generală din Săcal (între 1947-1963), unde și-a urmat soțul și a fondat și condus, de asemenea, un cor parohial, precum și la şcoala generală din Gyula, până la retragerea sa la pensie. La sfârșitul slujbei un grup de elevi de la LNB, aflat sub îndrumarea învățătoarei Eva Sabău, a oferit un program cultural cu versuri, cântece și colinde românești. Elevii au fost răsplătiți cu dulciuri. La masa comună oferită de organizatori, corala „Koinonia” a oferit un recital de colinde şi cântece patriotice româneşti.
La data de 5 decembrie 2016 consulul general al României la Gyula Florin Vasiloni a participat la un concert de colinde românești, din diferit zone ale țării, oferit de corul „Koinonia” al Episcopiei Severinului și Strehaiei. Concertul a fost dedicat în principal elevilor și cadrelor didactice de la Liceul Nicolae Bălcescu (LNB). La manifestare au luat parte elevii şcolii (cca. 400 prezenţi), precum și copiii din grupa mare de la grădinița din Gyula. De asemenea au participat clerici de la Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria (EORU), Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Maria Gurzău Czegledi, directorul LNB, reprezentanți ai publicaţiilor „Foaia Românească” și „Cronica”. La sfârşitul concertului, episcopul Siluan a oferit dulciuri elevilor şi copiilor prezenţi la concert.
În seara zilei de 5 decembrie, consulul general Florin Vasiloni a participat  la evocarea dascălului Teodor Oltean (1926-2004), învățător român ortodox și personalitate remarcabilă a comunității românești din orașul Gyula, intelectual de seamă și mare iubitor a tot ceea ce înseamnă dragostea de neam și de identitatea românească a românilor din Ungaria. Manifestarea a fost organizată de către Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria. (UCRU)
Evocarea a fost făcută în principal de Florentina Oltean, fiica învățătorului Teodor Oltean, prof. de limba italiană și română la Liceul „Erkel Ferenc” (Erkel Ferenț) din Gyula, dar și de zeci de intelectuali și oficialități din Gyula, prezente la această manifestare, între care s-au numărat și Preasfințitul Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Marius Maghiaru,  președintele UCRU, Eva Iova Șimon, redactor – şef la „Foaia Românească”, Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” (LNB) din Gyula, Ion Budai, fost director al LNB, Ștefan Oroian, artist plastic din Gyula și inițiator al acestei comemorări, Tiberiu Boca, redactor la emisiunea de radio și televiziune în limba română a TV ungare, studioul Szeged. La sfârşitul manifestării,  Florentina Oltean a adus mulțumiri tuturor celor care au răspuns invitației adresate, onorând memoria și personalitatea tatălui ei, iar întâlnirea de suflet a continuat și la recepția oferită oaspeților din partea instituției organizatoare, cu sprijinul CG Gyula.

 

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus