Te afli aici: Acasa » Internațional » SUA vor returna mii de obiecte arheologice furate din Irak

SUA vor returna mii de obiecte arheologice furate din Irak

Statele Unite vor înapoia Irakului aproape 10.000 de obiecte arheologice, dintre care unele au fost furate de la Muzeul Naţional din Bagdad la căderea regimului lui Saddam Hussein în 2003, a precizat vineri o sursă oficială irakiană, transmite AFP.

Acordul care urmează a fi semnat prevede returnareaa diferite obiecte, după ce Universitatea Cornell din statul New York le va identifica, iar informaţiile vor fi trimise unei bănci de date digitale.

“Mai rămân câteva detalii de pus la punct, însă acordul ar putea fi semnat în orice moment, după care transferul miilor de obiecte va putea începe”, a declarat el pentru AFP..

Statele Unite au înapoiat deja în ultimii ani peste 1.500 de piese arheologice irakiene, a precizat el. Printre acestea se numără comori arheologice babiloniene, sumeriane şi akkadiene.

În secolul al XIX-lea, fosta Mesopotamie a fost terenul de joc al unei concurenţe aprige între arheologii britanici şi francezi, după care cercetătorii germani, americani şi din numeroase alte ţări au intrat la rândul lor în cursa pentru aceste comori. Irakul numără în prezent peste 12.000 de situri arheologice.

Muzeul Naţional din Bagdad a recuperat circa 4.000 din cele 15.000 de piese furate. În total, autorităţile au regăsit deja circa 130.000 de piese date dispărute în întreaga ţară, dar umeroasele piese care încă lipsesc “ar permite deschiderea a circa zece muzee în întreaga lume”, a estimat Bahaa al-Mayahi, consilier la Ministerul Culturii din Irak.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus