Turnul Eiffel, un simbol al Parisului a fost închis marţi dimineaţă din cauza unei greve, au informat surse sindicale şi firma care administrează turnul, citate de AFP.
Sindicatul CGT, căruia îi aparţin majoritatea celor 300 de salariaţi ai Turnului Eiffel, denunţă condiţiile de muncă, de siguranţă şi solicit mărirea salariilor. După o şedinţă de şapte ore, ţinută luni, greva a fost decisă marţi dimineaţă , iar Turnul a rămas închis la ora 9, ora obişnuită a deschiderii.
În sezonul turistic care a început pe 15 iunie, cu program de vizitare mai lung, “Doamna de Fier” este vizitată în medie de 25.000 de persoane zilnic, şapte zile din şapte.
Precedenta mişcare sindicală care a afectat Turnul Eiffel a avut loc în decembrie 2010 şi a durat două zile.