Cetăţenii celor patru principale ţări din zona euro (Franţa, Germania, Spania, Italia) se îndoiesc de capacitatea Greciei de a menţine moneda comună, potrivit unui sondaj european Ifop-Fiducial publicat duminică de mai multe media.
Pentru marea majoritate a acestora, banii împrumutaţi Greciei sunt bani pierduţi deoarece Atena nu îi poate rambursa. Această opinie este împărtăşită de 85% dintre francezi, 84% din germani, 72% din spanioli şi 65% dintre italieni.
Ei sunt de asemenea pesimişti cu privire la problemele din zona euro, în ipoteza în care datoria greacă nu va fi salvată: 84% dintre francezi, 76% din germani, 90% din spanioli şi 88% dintre italieni cred că dificultăţile vor creşte periculos. Şi opinia potrivit căreia Grecia va reuşi să-şi reducă datoria şi deficitul cu ajutorul Uniunii Europene şi eforturilor sale proprii este minoritară pretutindeni, cu excepţia Italiei /56% faţă de 39% în Franţa, 27% în Germania şi 44% în Spania.