Dezvoltă inteligenţa copilului tău


Copilul învaţă încă din timpul veţii intrauterine. După naştere, creierul continuă să se dezvolte ca răspuns la toţi stimulii pe care îi primeşte din mediul înconjurător. Până la 5 ani, învăţarea este mai rapidă şi se realizează cu mult mai puţin efort decât mai târziu. Rolul părintelui este acela de a-i facilita copilului învăţarea şi dezvoltarea inteligenţei.

Activităţi în funcţie de vârsta copilului
De la naştere la 4 luni
Citeşte-i, mişcă-i încet obiecte în faţa ochilor, fredonează cântece simple, cu ritmuri repetitive, şi spune-i cu voce tare tot ceea ce veţi face împreună când va mai creşte. De fapt, extrem de important este să-i vorbeşti cât mai mult.

De la 4 la 6 luni
Arată-i cărţi cu imagini colorate, fredonează cântece cu ritmuri diferite şi pune-i în mânuţe obiecte din diferite texturi.

De la 6 la 18 luni
Vorbeşte-i în faţă pentru ca el să reuşească să facă conexiunea între sunete şi cuvinte. Repetă-i numele persoanelor şi lucrurilor familiare pentru a le reţine. Joacă-te cu el de-a v-aţi ascunselea.

De la 18 la 24 luni
Vorbeşte direct cu copilul cât de mult e posibil. Joacă-te cu el jocuri simple, cum ar fi să-i pui în faţă câteva obiecte şi să-l rogi să-ţi dea pe rând câte unul. Încurajează-l să se joace singur cu jucăriile preferate. Pune-i în mânuţe creioanele şi hârtie pentru a lua cunoştinţă de ele.

De la 24 la 36 luni
Ajută-l să-şi dezvolte imaginaţia, încurajându-l să-şi folosească jucăriile în diferite feluri. Ajută-l să încorporeze activităţi reale în jocurile lui, cum ar fi să vorbească la telefon. Când îi citeşti, implică-l şi pe copil în poveste, punându-i diferite întrebări.

De la 3 la 5 ani
Joacă-te împreună cu el jocuri simple, prin care să înveţe reguli şi să capete abilităţi. Limitează-i accesul la televizor la cel mult două ore pe zi. Limitează folosirea cuvântului nu şi încurajează-i curiozitatea naturală. Tratează copilul cu respect şi atenţie; ascultă-l de fiecare dată când încearcă să-ţi explice experienţele pe care le trăieşte. Fă-ţi timp în fiecare zi să vorbeşti cu el şi să-ţi spună ce a făcut în ziua respectivă.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.