Piulite, argint si cristale in primul clip oficial GIO Studio
GIO Studio şi-a anunţat sâmbătă, 16 noiembrie, în cadrul evenimentului de aniversare stylished.ro, lansarea primului clip oficial din cariera sa de handmade artist, cu ocazia dezvoltării noii sale colecţii de bijuterii, “Aggression”.
Numele “Aggression” porneşte de la elementele neconvenţionale pe care artista le-a folosit pentru a crea colecţia de bijuterii, compusă din cercei, colier, cravată, brăţări, inele şi pantofi accesorizaţi. Colecţia se prezintă în 3 culori predominante, silver, gold şi black, materialele care au fost folosite la crearea bijuteriilor fiind: piuliţe din oţel inoxidabil alimentar, care nu dăunează pielii, elemente de argint, cristale Swarovski şi cristale clasice din sticlă, şnururi din piele şi bumbac şi alte componente din textil colorat.
Protagoniştii clipului sunt Alexander Smith Brock şi Monica Wasp, care, sub regia lui Octavian Moţ şi scenariul Danielei Nedovescu de la Mots, trăiesc o relaţie de cuplu contradictorie în care sentimentul de iubire posesivă cauzează un final tragic.
Toată acţiunea clipului se derulează lent şi invers cronologic, într-o atmsoferă sterilă şi suprarealistă. Astfel, clipul începe cu finalul poveştii lor de dragoste în care ea îşi pierde pulsul din cauza surprizei pe care el o pregăteşte pentru ea: o cerere în căsătorie printr-un inel pe care îl ascunde într-o brioşă.
“Clipul colecţiei “Aggression” este o metaforă care vrea să transpună în imagini experienţa purtării unor bijuterii neconvenţionale, pentru care ai nevoie de o personalitate puternică şi nonconformistă. Pentru mine, “Aggression reprezintă o combinaţie de trăiri intense şi provocatoare cu sentimente inocente.“ Georgiana Epure, handmade artist @ GIO Studio.
“Întregul clip a fost filmat într-o zi, iar planificarea a durat în jur de două săptămâni. Ne bucurăm că am lucrat cu o echipă de profesionişti şi le mulţumim foarte mult pentru colaborare, începând cu Mihaela Motişan, care s-a ocupat de ţinuta actorului şi ne-a pus la dispoziţie locaţia, Nifty by Josephine pentru ţinuta protagonistei, Alice Black pentru makeup, Alexandru Trandafir pentru hairstyle, celor de la HDV Studio pentru suportul tehnic şi bineînţeles lui Radu Carnaru care a fost alături de noi pe tot parcursul proiectului.” Daniela Nedovescu, PR @ Mots.
Georgiana Epure a debutat ca handmade artist pe piaţa din România în 2010, iar în 2012 şi-a susţinut prima prezentare de bijuterii numită “The Precious Handmade Show”, lansând cu această ocazie brandul de bijuterii handmade neconvenţionale GIO Studio. În următoarea perioadă artista urmăreşte pătrunderea pe piaţa internaţională.
Clipul “Aggression” poate fi vizualizat la adresa http://www.youtube.com/watch?v=i2ulja3qjNk .
Articole din aceeasi categorie
Comentarii (1)
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.
Sandel
Sa ne explice si noua cineva scenariul ,complex de altfel.