Te afli aici: Acasa » Lifestyle » Femina » Sarcina – lucruri care nu se spun, dar se gandesc!

Sarcina – lucruri care nu se spun, dar se gandesc!

Sarcina – lucruri care nu se spun, dar se gandesc!

Sarcina si copilul inseamna doar fericire? Asa se zice, insa procesul de transformare din femeie in mama trezeste emotii mai complexe si mai contradictorii decat se crede. Departe de stereotipurile idilice, 8 mame au acceptat sa marturiseasca prin ce au trecut.

Am detestat perioada cat am fost gravida

”Imi doream foarte mult un copil, insa din primele saptamani de sarcina am coborat cu picioarele pe pamant. Oboseala, greturi, sani durerosi. Tot ce faceam de obicei fara sa ma gandesc mi se parea ingrozitor de greu, ma taram lamentabil. M-am ingrasat foarte mult, nu puteam sa dorm, plangeam din nimic. Pentru mine sarcina n-a fost de vis!”

Evident, nasterea unui copil este un eveniment fericit, dar este si o perioada de bulversari si fragilitate pe toate planurile: biologic, corporal, emotional, conjugal, familial, pentru identitate. Traim intr-o societate care idealizeaza maternitatea si suferim un soc cand descoperim realitatea. Perioada sarcinii este o faza de dezvoltare psiho-afectiva comparabila pe plan psihologic cu adolescenta. O noua identitate se dezvolta, cea de mama.

Nasterea nu a fost cea mai frumoasa experienta din viata mea

”O prietena imi spunea ca o femeie nu e niciodata la fel de frumoasa ca in ziua in care aduce pe lume primul ei copil. Ce gluma! Dupa 8 ore de impins eram rosie toata, transpirata si transfigurata. De-abia daca am avut puterea sa ma interesez de copilul meu. Nu vroiam decat sa scap.”

Nasterea este un moment foarte asteptat, deoarece este prima data cand parintii isi vad copilul. Clipa este atat de dorita si de visata, incat gravidele isi fac adesea o reprezentare ideala in capul lor. Realitatea fizica, un pic animalica, nu are loc in acest vis. Daca ai o relatie buna cu corpul tau, iti vine usor sa stai dezbracata, cu picioarele departate, cu vaginul deschis, dar asta nu e valabil pentru toata lumea. Unele femei isi pierd capul si incep sa injure personalul medical, altele vor sa coboare de pe masa de nastere.

Nu am instinct matern

”N-am simtit un val de iubire cand mi s-a pus bebelusul in brate, asta s-a intamplat ulterior, in timp. Nu intelegeam de ce plange: ii era foame, frig, teama? Instinctul meu nu-mi spunea nimic. Si nu stiam cum sa-l calmez. Si chiar nu sunt atat de devotata si generoasa cum ar trebui sa fie o mama buna. In zilele cand plec mai devreme de la birou, nu merg sa-l iau imediat de la cresa…”

Valul de iubire care te cuprinde cand iti vezi bebelusul pentru prima data poate fi real, dar si acesta este idealizat. Nicio femeie nu devine mama ca prin minune, la nasterea copilului, ci incetul cu incetul. Iubirea apare pe parcurs, uneori mai incet, alteori mai repede. E normal sa nu-ti intelegi copilul la inceput si sa inveti odata cu el. De altfel, niciodata o mama nu va avea toate raspunsurile pentru copilul ei, dar asta nu inseamna ca relatia lor nu va fi una de dragoste reciproca.

Copilul meu e urat!

”Speram in secret ca fiul meu va avea gura frumoasa a tatalui sau si ochii lui mari. Mi-l imaginam deja, roz si dragut, in bratele mele. Ce deziluzie a fost cand am vazut un baietel rosu, cret, cu nasul turtit si buzele subtiri… Si in plus, era paros ca o maimuta!”

In timpul sarcinii, mai mult sau mai putin constient, ne construim o imagine idealizata a bebelusului care va veni pe lume. Atunci cand il vedem, ne simtim dezamagiti: e diferit de ceea ce ne-am imaginat. Cu cat bebelusul este mai diferit in realitate decat in vis, cu atat deceptia este mai mare. Trebuie sa-ti plangi bebelusul ideal pentru a te apropia de cel real. Din fericire, nou-nascutul poseda destul sarm pentru a-si seduce parintii.

Nu mai sunt privita ca o femeie

”Fara sa fiu de o frumusete izbitoare, inainte simteam privirile barbatilor atintite asupra mea. Si, bineinteles, vedeam asta ca pe un compliment, ma linistea faptul ca aveam putere de seductie. De cand am nascut, e ca si cum as fi devenit transparenta! In schimb, toate doamnele din cartier au inceput sa ma abordeze: Ce dragut e piticul!”

Pierderea seductiei tine mai mult de imaginatie decat de realitate. Altfel spus, te simti atat de coplesita de rolul de mama incat nu mai vezi femeie – desi nu ti-ai pierdut sarmul. Cand iti place sa seduci, narcisismul e o calitate. Dupa nastere, te preocupi mai mult de bebelus si mai putin de propria persoana. Unele femei au chiar sentimentul de abandon. Toata atentia o primeste cel mic, iar ele se simt inutile.

Tatii din zilele noastre nu sunt ca in filme

”Unde sunt tatii care se trezesc noaptea cand bebelusul plange, care se gandesc sa cumpere scutece inainte ca stocul sa se epuizeze si care nu spun: „Draga, asta micu’ a facut caca!”, continuand sa citeasca ziarul? Nu la noi in casa, in niciun caz! De cand suntem parinti, eu fac de 4 ori mai multa munca decat el. Iar de cand mi-am reluat serviciul, nimic nu s-a schimbat. Asta da egalitate!”

Tatii moderni sunt mult idealizati. Bineinteles ca barbatii au evoluat, ei sunt mai apropiati de copiii lor, ii dragalesc, se joaca impreuna. Dar, totusi, tata nu este mama! El se preocupa mai putin de crearea unui „cuib confortabil”. Rolurile sale sunt complementare: de a impiedica o apropiere prea mare intre mama si copil sau de a veghea la binele material al familiei. Ori femeile viseaza la un fel de mama care sa le tina locul cand ele nu sunt disponibile! De aici apar si deceptiile si neintelegerile. Comunicarea este foarte importanta dupa nastere.

Imi placea mai mult viata mea de celibatara

”Nu-mi imaginam ca un copil poate sa-ti dea viata peste cap in asemenea hal! Nu mai dorm noaptea, nu-mi mai vad prietenii, nu mai sar in tren in ultimul minut, nu mai fac nimic neprevazut. Acest copil m-a privat de libertatea, de tineretea mea. Cateodata chiar n-am chef de el!”

Ambivalenta este normala. Poti sa-ti iubesti copilul si sa ai in acelasi timp impresia ca acesta te devoreaza si sa vrei sa fugi de el. Cand devii mama, traiesti o experienta unica. Trebuie sa ingropi viata de fata, iar asta nu e usor. Trebuie sa te confrunti cu realitatea unui bebelus. Crezi ca bebelusul e dragut? Da, dar in acelasi timp plange si te solicita mult. Ai si de ce sa te simti descurajata… Nu vei mai regasi niciodata libertatea caracteristica vietii de celibatara, e adevarat. Dar poti sa-ti gasesti un nou echilibru: exista loc in viata ta si pentru bebe, si pentru cuplu, si pentru prieteni.

Acest bebelus a facut ravagii in corpul meu

”Inainte aveam abdomenul plat, sani frumosi, rotunzi, si o piele fara defect. Astazi am cu 8 kg mai mult, sani lasati si vergeturi pe burta. Cum nu mai reusesc sa trag blugii pe mine, sunt condamnata sa port doar pantaloni de trening.”

Esti in acelasi timp femeie si mama. La inceput, trebuie sa-ti accepti corpul de mama, si e greu pentru ca bebelusul nu se mai afla in burta. Aici intervine rolul important al tatalui. El trebuie sa te faca sa te simti din nou frumoasa si sa te ajute sa-ti reintri in rolul de femeie.

Sursa: ele.ro

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus