Uitați de jucatul „de-a casa”!

Fetițele se pot bucura, acum, de jocul „de-a castelul” datorită păpușii „Prințesa Catherine”. Plină de farmec, această păpușă gen Barbie, a fost lansată zilele trecute la unul dintre cele mai mari magazine londoneze, Hamleys, stocul fiind epuizat în numai câteva ore. A fost creată pentru a evidenția moda britanică, iar creatorii păpușii au lucrat cu renumiți designeri pentru a construi fiecare detaliu al acesteia, de la rochia albastră ce amintește de logodna lui Kate Issa, până la geanta pe care o are păpușa. La prețul de 35 de lire sterline (aproximativ 162 lei), păpușa redă mult mai bine trăsăturile lui Kate decât păpușa „Franklin Mint’s Kate”, care costă 295 de lire sterline (1365 lei), ce-i drept model de colecție, fiind realizate doar 10.000 de exemplare.
Am fost surprinși de cererile pentru „prințesa Catherine”, a declarat Lucie Follet, unul din creatorii păpușii. De fiecare dată când închideam telefonul, acesta suna din nou. Cred că singura parte a lumii de unde nu am primit niciun apel este Africa.
Jucăria va fi disponibilă inclusiv în magazinele americane în cursul săptămânii acesteia. Următorul model al păpușii va fi lansat în mai și va avea numele de „Nunta prințesei Catherine”.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.