Arsenal Park vă pune pe masă artileria grea a bucătăriei hunedorene, sâmbătă, 5 octombrie 2024, Orăștie, str. Codrului nr. 25
În arme să ne luptăm și în farfurii să degustăm!
Brânză, carne, miere, cereale și tot ce le leagă – de mai mult decât cei 800 de ani de când orașul Orăștie apare pe hartă – vă vor umple farfuriile la primul eveniment de cultură gastronomică locală organizat de Arsenal Park în colaborare cu Asociația My Banat.
În Țara Plăcintelor, pe Ruta Națională a Gastronomiei Tradiționale Românești din Hunedoara, Brunch în Satul dacic de la Orăștie este o invitație la aventură. În egală măsură o întrecere a spiritului de descoperire, cât și a gusturilor. Lucrurile simple și bune din trecut vă sunt aduse în față de către gazdele Arsenal Park, pentru a retrezi în fiecare dintre voi pofta de viață și bucuria de a trăi.
Înscrierile se fac pe www.eat-local.ro sau la telefon 0728 885850.
Costul participării este de 150 ron pentru adulți, 75 ron pentru copiii peste 10 ani și gratuit pentru copiii sub 10 ani.
Locurile sunt limitate. Primul venit-primul servit!
Program și meniu
11,00 – 13,00 – Brunch în Satul dacic
Meniu
Plăcinte pădurenești cu brânză dulce; Plăcinte pădurenești cu brânză sărată; Plăcinte pădurenești cu varză;
Platouri cu telemea și caș de oaie de la producători locali; ceapă verde, usturoi, castraveți, roșii și ardei capia;
Platou cu slăninuță și jumări; Virșli; Salată de vinete; Ouă umplute;
Supă de pui cu laște de casă; Supă cremă de ciuperci cu crutoane
Pulpă de porc la cuptor; Gulaș de porc la ceaun; Pui cu usturoi; Sarmale; Mâncărică de linte; Mămăligă în straturi;
Gogoși cu deserturi asortate; Prăjitură de casă cu miere;
Platouri cu fructe de sezon: struguri, prune, pere, porumb fiert;
Pâine de casă
13,00 – 15,00 – Activități în destinație
Tir cu arcul; Minigolf; Plimbare cu bicicletele prin pădure; Turul ghidat al parcului; Plimbare cu trăsura cu cai – contra cost; Ateliere de creativitate cu artizani locali.
Delia S. Barbu