Februarie este redefinită de ceva vreme ca luna iubirii! Sf Valentin și Dragobetele ne amintesc să fim mai atenți, mai tandri, mai grijulii cu cei pe care îi iubim. Dar să nu uităm că ar trebui să facem asta permanent, nu numai în cele două zile de sărbătoare și nu doar cu oamenii din viața noastră. Noi vă invităm să fiți atenți, să iubiți și să protejați și mediul, în fiecare zi!
Cu drag, de la Riva, din Dubai
Copiii și tinerii ne sunt călăuze în multe privințe. Ei știu mai bine că ”acum” contează, că mâine e departe și că putem descoperi în fiecare clipă frumusețile din jurul nostru. De ce să mai așteptăm până săptămâna sau luna viitoare? Mai bine facem astăzi un gest frumos față de mediu și față de comunitățile noastre!
Luați exemplul Rivei și al agenților Patrulei de Reciclare!
7 soluții la colectarea DEEE, de la voluntarii Patrulei
Din dragoste pentru comunitatea mea
EcoArena este un proiect crescut și lansat de partenerul nostru de colectare din Iași, un concept care vizează educația prin colectarea selectivă a deșeurilor electrice. Aflați din interviul realizat cu Simona Ghiga cum poți scrie o poveste de dragoste pentru orașul tău și pentru comunitatea în care trăiești!
Nu pot să mă despart de tine!
Știm prea bine că ne îndrăgostim de diferite obiecte și nu ne îndurăm să le aruncăm, că poate le reparăm, sau le transformăm, sau poate că… pur și simplu vom reveni la ele într-o bună zi. Ei bine, reciclarea creativă sau, cum zice mai nou „francezul” Shakespeare, ”upcycling-ul” ne oferă șansa de a reduce risipa, de a transforma în lucruri noi și cool obiecte vechi și defecte fără a ne despărți de ele și oferindu-le un loc nou în viața noastră. Patrula de Reciclare vă inspiră cu idei și soluții pentru a nu mai arunca la gunoi obiecte ce pot redeveni folositoare.