Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş din Bd. Eroilor de Tisa nr.22 găzduiește, în data de 30 ianuarie 2013, cu începere de la ora 1000, în Sala Timiș, un workshop organizat în cadrul Proiectului „Creşterea competenţelor întreprinderilor şi angajaţilor în perspectiva dezvoltării durabile”, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Proiectul este derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţia Otus pentru Protecţia Mediului şi Universitatea POLITEHNICA Bucureşti.
Prin participarea la acest workshop, managerii şi angajaţii întreprinderilor vor avea posibilitatea să beneficieze de formare profesională gratuită la locul de muncă, adaptată specificului activităţii şi impactului ecologic asociat, de îndrumare tehnică de specialitate pentru elaborarea de strategii tehnologice personalizate de control a poluării.
În urma participării la cursurile de formare profesională organizate în cadrul proiectului, participanţilor li se vor elibera diplome de absolvire precum şi subvenţii de participare.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni și va permite îmbunătăţirea competenţelor personalului de management şi de execuţie, prin formarea profesională de specialitate a 104 manageri şi 1760 de angajaţi din 24 de întreprinderi selectate din patru regiuni de dezvoltare ale României (Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Vest), în vederea formării competenţelor necesare pentru respectarea reglementărilor UE în domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării durabile.
Proiectul are ca scop sprijinirea întreprinderilor pentru creşterea competenţelor privind asigurarea protecţiei mediului şi asistarea acestora în efortul pentru promovarea adaptabilităţii în procesul de adoptare de tehnologii avansate în ceea ce priveşte identificarea şi eliminarea surselor de poluare.
Participarea la eveniment este gratuită.