Pro Spa 0047 Hunedoara Timisana un proiect care formeaza tineri


Protejând biodiversitatea, ne protejăm viitorul!

Agenţia pentru Protecţia Mediului Timişoara continuă vineri 29.03.2013, seria de activităţi educative destinate unităţilor de învăţământ din arealul sitului, care au fost planificate în cadrul proiectului „Elaborarea Măsurilor de Management şi Proiectarea Infrastructurii Suport pentru Promovarea Sitului NATURA 2000 ROSPA 0047 Hunedoara Timişană”.

Între orele 10:00 – 12:00, în comuna Şagu, judeţul Arad se vor planta 50 de puieţi de tei, împreună cu un grup de 24 de elevi de la Şcoala Generală Şagu. Plantările se vor realiza pe domeniul public pus la dispoziţie de către administraţia publică locală, în afara ariei protejate, fără impact asupra obiectivelor de conservare ale sitului.

Activitatea debutează cu o scurtă prezentare privind evenimentul ecologic „Luna pădurii” şi o descriere a Sitului NATURA 2000 ROSPA 0047 Hunedoara Timişană, urmată de plantarea de puieți de tei. La finalizarea acţiunii, participanţii vor fi răsplătiţi cu materiale promoţionale şi de conştientizare realizate în cadrul proiectului.

Prin organizarea unor activităţi specifice de ecologizare, ateliere de lucru, plantări, concursuri şi drumeţii, se vor forma tineri cu o altfel de percepţie despre atitudine, voluntariat şi necesitatea protejării mediului înconjurător.

Proiectul în valoare totală de 1 787 835 lei, este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi se desfăşoară pe o perioadă de 33 de luni, principalul obiectiv fiind conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural al sitului Natura 2000 ROSPA 0047 Hunedoara Timişană prin realizarea unei strategii de management durabil şi realizarea infrastructurii suport pentru promovarea ariei protejate, cu implicarea şi conştientizarea factorului uman.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.