Aquatim si Aquademica – la Saptamana Altfel
Aquatim şi Fundaţia româno-germană Aquademica lansează un nou proiect educaţional, sub titulatura „Aquademica Junior”, destinat copiilor şi centrat pe tot ceea ce înseamnă implicarea celui mai tânăr, celui mai activ şi de perspectivă segment de populaţie.
„Aquademica Junior” se doreşte a fi zona de confort a copiilor dornici să cunoască amănunte despre apă, despre oamenii care lucrează cu ea, despre companii şi părţi din ele, specializate în captarea, tratarea şi transportarea apei, de la surse la utilizatori, deci şi la ei.
„Aquademica Junior” va include proiecte inedite, cum ar fi vizite în staţiile de tratare sau epurare, ore în şcoli, susţinute de către specialiştii Aquatim şi Aquademica, editarea de broşuri şi cărţi educative, includerea copiilor în orice proiect local, regional sau chiar european, care îi va viza, sau li se va potrivi.
„SĂPTĂMÂNA ALTFEL” – PRIMUL PROIECT SUB MARCA „AQUADEMICA JUNIOR”!
„Aquademica Junior” se lansează oficial, în plină primăvară, cu prima sa acţiune, dedicată, evident, celor mici, numită „Săptămâna altfel”, ce se va desfăşura în 10 şi 11 aprilie, la Staţia de Epurare Stan Vidrighin Timişoara, de pe strada Păstorilor nr. 1.
Toţi copiii, dornici să fie oaspeţii noştri, sunt aşteptaţi, cu braţele deschise, de către întreg personalul staţiei, timp de două zile, într-o acţiune interesantă şi antrenantă.
Le vom arăta utilajele şi întreg procesul tehnologic, de pe cele 23 de hectare, iar ghizii noştri vor explica, în amănunt şi pe înţelesul celor mici, ce se întâmplă cu apa murdară din staţie şi cum devine ea, din nou, curată.
Programările vizitelor grupurilor de copii se fac la Biroul Relaţii Publice şi Comunicare, telefon 0256 201 370, interior 3151.
Articole din aceeasi categorie
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.