După îmbolnăvirile din Germania provocate de consumul de castraveţi, autorităţile din ţara noastră au intrat în alertă. Au fost analizaţi castraveţii din mai multe magazine şi s-a constat că nu există nici un pericol, mai ales că România nu a importat castraveţi bio din Spania, la fel ca şi Germania.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a precizat duminică seara că legumele contaminate nu au ajuns şi în ţara noastră. De asemenea, îmbolnăvire a fost provocată de încălcarea măsurilor de igienă, deoarece contaminarea cu E. coli putea fi evitată dacă legumele erau spălate cu un jet de apă rece. Majoritatea îmbolnăvirilor din Germania au fost înregistrate în oraşul Hamburg, dar au apărut cazuri şi în Suedia, Danemarca, Olanda şi Marea Britanie. Bacteria Excherischia coli provoacă tulburări cunoscute sub denumirea de sindromul hemolitic uremic, adică probleme renale şi chiar ale sistemului nervos. Autorităţile recomandă mai ales dacă este vorba de legume bio, crescute doar cu îngrăşăminte naturale, să se respecte procedurile elementare de igienă. Pentru a lămuri şi mai bine populaţia României, trebuie să spunem că, practic, în acest caz nu este vorba de o problemă de siguranţă a alimentelor propriu-zisă, ci de o problemă în respectarea unor norme minime de igienă în cadrul manipulării şi consumării acestor legume crescute bio, cum sunt spălarea lor sub jet de apă, spălarea mâinilor şi a eventualelor ustensile după manipularea acestui tip de legume etc. Lucruri normale, pe care le învăţăm de mici în familie şi la şcoală, dar pe care uneori le uităm! De aceea, reamintim că, mai ales în această perioadă când consumăm multe legume proaspete, trebuie să le spălăm sub jet de apă înainte de a le consuma şi trebuie să ne spălăm pe mâini, mai ales în cazul copiilor, bătrânilor şi persoanele bolnave, cu imunitatea mai scăzută, deoarece mai ales în cazurile lor bacteria Escherichia coli poate produce forme grave de boală, a declarat preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş-Creţan pentru agenţia Mediafax.