Ieri, 29 iulie a.c., s-a desfășurat la Timișoara, în prezența domnului Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, adunarea generală de alegeri a filialei din Timiș.
Cu acest prilej, oaspetele de la București a susținut un generos discurs privind modul în care s-au desfășurat alegerile la nivel național, preocupările noii conduceri a uniunii „la zi” și în perspectivă, responsabilitățile ce revin, în teritoriu, filialelor.
La capătul întâlnirii, ce s-a constituit într-un fructuos dialog, între ziariștii timișeni și președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, s-a votat noua conducere, fiind aleși în unanimitate: Ioan David, președinte; Dumitru Buțoi, vicepreședinte; Daniela Florian, secretară, Ion Medoia și Marius Matei, membri.
Noul președinte al Filialei Timiș, domnul Ioan David, a mulțumit participanților pentru încrederea acordată, rezumând, telegrafic, obiectivele ce revin filialei timișene pentru acest an.